Tu si Destinul... | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tu si Destinul...

Iubite adolescent,

Probabil ca de multe ori te-ai intrebat cine esti sau care este rostul tau in aceasta lume adeseori neintelegatoare, cruda, poate perfida, care te provoaca la fiecare pas...
Alta intrebare care probabil te framinta este: incotro ma indrept? Nu... nu e vorba ca ai fi la o rascruce de strazi, in care stai sa te gindesti daca sa te intorci acasa sau sa schimbi ruta si sa-ti vizitezi vreun amic bun, cit te afli la o rascruce a destinelor si trebuie sa alegi o singura cale - lucru care te face sa eziti, sa reflectezi asupra propriei tale deveniri...
In jurul tau, iti vezi prietenii si colegii laudindu-se si spunind ca deja stiu ce facultati vor alege, ce profesii vor avea...Unii sustin sus si tare ca vor cutremura medicina si stiinta cu descoperirile lor, altii vor intra in politica, altii in Drept, altii in jurnalism...Parca numai tu ai fi usor dezorientat...
Dar stai linistit...si ei sunt strapunsi de aceleasi temeri ca si tine. Care facultati sunt bune, care profesie aduce prosperitate etc.
Ce-i drept, mai este timp de gindire pina la adevarata rascruce in care nu tu alegi destinul, ci destinul te alege pe tine - pentru a-i urma supus calea, ca un ucenic ce tocmai incepe sa se deprinda cu noile reguli ale stapinului sau, care, de altfel, il urmarise si il controlase de mult ca pe o marioneta in furtunosul teatru al vietii.
Momentan, esti licean, esti tinar, te distrezi, te mai gindesti citeodata si la scopul tau in viata, sau, rebel fiind, poate zici: "Nu-mi pasa!", dorind sa te razvratesti impotriva asa-zisului "destin", care nici nu exista etc... Insa trebuie stiut ca o putere dincolo de noi si de fortele timpului, ne trage in valul vietii pas cu pas, secunda cu secunda, pe neobservate...Dintr-o data, te trezesti adult si te intrebi: "Incotro ma indrept?"... Atunci, intrebarea parca-si arde miile de ecouri in amarul unor regrete aparute subit, dupa a ei rostire. Si in cele din urma, o voce parca inecata in cenusa raspunde: "Nu-i cam tirziu sa intrebi asta?"
Incerc sa-ti aflu expresia fetei in urma citirii rindurilor de mai sus...Surizi neincrezator, te framinti sau te prefaci ca nu-ti pasa?
Nu-i nimic...E si asta semnul unei perspective pe care numai tu o observi, de acolo, dintr-un colt de suflet - acelasi colt al convingerilor, al framintarilor, al regretelor si al discutiilor in contradictoriu.
Timpul de reflectie iti sta la dispozitie...cu siguranta vei fi ales de un Destin special, care iti este harazit tie si numai tie. Iubeste-ti adolescenta si fii sigur ca Viitorul se va gindi la tine, insa cu conditia ca si tu sa te gindesti la el...

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro