Tudose: “Statul român trebuia să-și facă treaba și să ia act de această demisie” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tudose: “Statul român trebuia să-și facă treaba și să ia act de această demisie”

* este declarația europarlamentarului PSD, după scandalul în care este implicat ministrul Mediului, referitor la tăierea pădurilor și acțiunile asociației Declic

 

Europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, l-a atacat dur pe ministrul Mediului Tanczos Barna după ce acesta din urmă a vorbit în maghiară într-un dialog cu reprezentanții Declic. Mai exact, Tudose a afirmat că acest comportament reprezintă ”o demisie din calitățile oficiale” și că ”statul român trebuia să-și facă treaba și să ia act de această demisie”.

Mai exact ministrul i-a apostrofat în limba maghiară pe membrii Declic, prezenți într-o caravană de informare,  în satul Sâncrăieni, județul Harghita. “El a refuzat dialogul civilizat, în timp ce un grup de localnici care a venit odată cu ministrul a început să înjure echipa Declic. Reacția ministrului Tánczos Barna vine după ce acesta a făcut declarații halucinante și a spus că pădurile nu sunt „o grădină botanică”, deci nu trebuie protejate. De altfel, de când conduce Ministerul Mediului, Tánczos Barna nu a luat nicio decizie semnificativă pentru salvarea pădurilor din parcurile naționale, unice în Europa”, se afirmă pe site-ul Declic ca argument pentru semnarea petiției prin care se cere demiterea ministrului.

“Faptul că un cetățean român consideră oportun să vorbească într-o limbă străină, enleză, germană, greacă, spaniolă sau maghiară, este până la urmă dreptul lui de a se exprima cum crede el. Atâta timp cât este într-un mediu privat nimeni nu-i poate impune în ce limbă să cânte când stă sub duș. Dar, un demnitar al statului român, un ministru din Guvernul României este persoană privată când e singur, eventual sub același duș de mai dinainte, și este ministru în Guvernul României la orice interacțiune cu altcineva din afara mediului privat.  A vorbi în altă limbă cu o Asociație, un grup, care chiar avea o problemă, legitimă sau nu, din punctul meu de vedere reprezintă o demisie din calitățile oficiale. De aici încolo statul român trebuia să-și facă treaba și să ia act de această demisie. Să nu-l încurcăm, dacă vrea în calitate de ministru să vorbească în altă limbă, mai ales într-o limbă oficială a UE poate întreprinde demersurile de a face parte din guvernul țării a cărui limbă o simte el mai aproape. În încheiere, este mult prea mult, mai ales el nefiind la prima abatere. Imaginile cu el îngenuncheat la alte imnuri tot în calitate de ministru încă sunt proaspete în memoria colectivă. Dar repet, este dreptul lui, dar și obligația statului român de a ține cont de dorințele lui și de a-l scăpa de această grea povară de a reprezenta statul român, cu tot cu drapel, cu limbă, cu identitate teritorială și cu ce mai avem noi prin Constituție, Constituția aceea pe care a jurat la depunerea jurământului de ministru”, a declarat presei centrale europarlamentarul PSD, Mihai Tudose.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro