Tudose, interesat să îşi menţină fotoliul de preşedinte al PSD Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tudose, interesat să îşi menţină fotoliul de preşedinte al PSD Brăila

PSD-iştii sunt răbdători atunci când vine vorba despre selectarea candidaţilor potriviţi pentru alegerile locale din iunie 2016. Asta a declarat preşedintele social democraţilor brăileni, Mihai Tudose, subliniind că din punctul său de vedere, înainte de a se lua o decizie în această problemă, ar trebui să aibă loc conferinţa organizaţiei judeţene a partidului, urmând ca viitoarea echipă să hotărască modul de abordare a alegerilor locale ce vor avea loc anul viitor. În acest context, întrebat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" dacă mai este interesat de poziţia de lider al organizaţiei judeţene a PSD, ministrul Economiei a confirmat că, în septembrie, are de gând să candideze din nou pe post. "Astăzi, când stăm de vorbă, răspunsul meu este: Da!", a declarat Tudose.

Viitorii candidaţi pe funcţii administrative trebuie să se autopropună

Aceasta pare să fie regula de bază indicată de Mihai Tudose pentru social democraţii interesaţi să se afle pe lista consilierilor judeţeni, din cadrul căreia se va alege un preşedinte al CJ Brăila. Noţiune valabilă în egală măsură şi pentru cei care visează la un post de consilier în cadrul CLM Brăila, sau la fotoliul de primar. "Sunt două lucruri de care trebuie să ţinem cont: dorinţa organizaţiei - manifestată democratic, în interior -, şi dorinţa persoanei în cauză. Dorinţa, dar şi asumarea funcţiei. Nu o să forţăm pe cineva. Dacă el nu îşi doreşte şi nu îşi asumă funcţia respectivă, nu are rost. Pe oamenii care se «sacrifică» fiind convinşi de ceilalţi, nu putem să îi ajutăm foarte tare. Persoana care va candida trebuie să îşi dorească, să vrea cu adevărat să vină acolo, să vrea să facă ceva!", a declarat Tudose, fără a indica o persoană anume. Preşedintele PSD Brăila a mai subliniat că astfel de discuţii sunt însă premature şi că ar trebui întâi încheiate etapele legate de reconfigurarea organizaţiei partidului. "Nu e un meci personal. Ne întâlnim toţi, avem nişte idei. Vreau să vedem cine s-a autopropus. Cred foarte mult în chestia asta. Să îi aud cum spun: vreau să fac eu lucrul ăsta! Până acum nu am pus în discuţie acest lucru, dar şi datorită faptului că această decizie va fi luată în primul rând de forurile de conducere ale filialei. Iar conferinţa organizaţiei judeţene este în septembrie şi înţeleg că ar fi de bun simţ şi normal ca structura aleasă în septembrie să îşi asume această responsabilitate", a conchis Tudose.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro