Tulburările lui Crin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tulburările lui Crin

Cum adică "drept"? Există cumva în această afirmaţie vreo inserţie etică, religioasă? Sau, poate, juridică? E imposibil să nu te gândeşti de ce acest Kant al politicii brăilene consideră "drept" ca bugetul să treacă. Apoi, de pe baricada socialistă, primarul Simionescu vine cu o altă "analiză" complicată privind bugetul şi spune: "Bugetul naţional este unul care, probabil, nu va satisface nevoile nici pe jumătate". Întrebările sunt irepresibile: care nevoi? Şi de ce "poate"? Există posibilitatea, totuşi, să existe un anumit grad de satisfacere? În fine, ce să mai zici? Pe lângă incursiunile metafizice ale lui Vanghelie şi fantasmele guturale ale lui Orban, astea-s simple acadele de sezon.

Piesa de rezistenţă a acestui balamuc vesel şi îngrijorat, serios şi băşcălios, hotărât şi nehotărât, este - cine altcineva? - Crin Antonescu, oracolul nostru naţional, proorocul nostru politic, "altfel"-ul nostru european. După ce a avertizat sigur pe el că PNL nu va vota bugetul şi după ce a constatat mulţumit că "nesimţirea" s-a instalat conform predicţiei lui astrale, Crin Antonescu a rămas perplex în faţa "scrisorii" lui Relu Fenechiu, care - mai direct spus - cere PDL-ului cele mai importante trei ministere ca PNL-ul să intre la guvernare. Măi, ce grozăvie! Lovit în puritatea lui, dezechilibrat, înjunghiat pe la spate, Crin Antonescu, tulburat fără să o arate, glăsuieşte: "Putem să discutăm, dacă vreţi, de scrisorile lui Constantin Noica, scrisorile lui Cioran. Deocamdată despre scrisorile pe care încă nu le-a scris domnul Fenechiu nu discut. De la scrisoarea pierdută trecem la scrisoarea nescrisă". Mare om, mare cultură. Abia ce-a deschis gura şi a ochit trei dintr-o lovitură: Noica, Cioran şi Caragiale. Şi doar tulburarea, cred, l-a împiedicat pe Crin să-l bage-n ciorba lui Fenechiu şi pe Flaubert, cu "Corespondenţa" lui cu tot. Dar să luăm seama că, pe lângă generoasele referiri culturale, micuţul text "hiperbolic" al lui Crin conţine şi-o ameninţare. Crin Antonescu este sigur că scrisoarea lui Fenechiu va rămâne nescrisă. Oare ce-i va face lui Relu? Din punct de vedere cultural mă refer? Îl va bate? Sau îl va certa şi-l va pune să stea în genunchi pe coji de nucă?

Crin s-a tulburat în duhul lui. Acum am înţeles ce înseamnă să faci politică de bun simţ. Totul trebuie trecut prin filtrul ezoterismului. Cutremurul iminent din PDL e o joacă pe lângă tulburările metafizico-literare ale lui Crin. La PDL, în cel mai rău caz, pleacă unii şi vin alţii, adică se rotesc cadrele. La PNL, sub trama filologică a lui Crin, se sucesc minţile. E posibil ca PDL-ul să fi câştigat alegerile doar ca să le câştige, cum spune Cristian Tudor Popescu, dar şi PNL-ul pare să facă opoziţie doar ca să citeze Crin din clasici.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro