Turcia isi continua procesul lent de aderare la Uniunea Europeana | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Turcia isi continua procesul lent de aderare la Uniunea Europeana

Turcia va face vineri un nou pas catre Uniunea Europeana, deschizind doua noi capitole in negocierile de aderare, a declarat presedintia franceza a UE, citata de AFP.
Joi, ambasadorii celor 27 de state membre ale UE si-au dat acordul pentru a deschide, vineri, in timpul unei intrevederi cu ministrul turc al Afacerilor Externe, Ali Babacan, doua dintre cele 35 de capitole tematice din cadrul negocierilor, cel asupra "libertatii de circulatie a capitalurilor" si cel privind "societatea informationala si mijloacele de informare in masa".
Acestea vor ridica la zece numarul capitolelor deschise in trei ani, de la inceputul negocierilor de aderare in octombrie 2005.
Cehia, care va asigura presedintia UE in semestrul urmator, spera sa mai deschida doua capitole pina in iunie 2009, a precizat in aceasta saptamina ambasadoarea ceha la UE, Milena Vicenova.
Desi mai multe state membre, in frunte cu Franta, se opun intrarii Turciei in UE, decizia de deschidere a doua capitole a fost primita fara obisnuitele polemici din jurul acestor discutii.
Insa tensiunile risca sa apara din nou destul de repede in 2009, cind cele 27 de state membre vor trebui sa reexamineze relatiile Turciei cu Ciprul, pe care Ankara nu il recunoaste.
In decembrie 2006, UE a decis sa inghete opt dintre cele 35 de capitole tematice din cadrul negocierilor de aderare a Turciei la blocul european, din cauza refuzului Ankarei de a-si deschide porturile si aeroporturile sale pentru navele si avioanele cipriote grecesti.
Turcii au acceptat totusi acest lucru, prin semnarea protocolului de la Ankara, care extindea acordul vamal dintre UE si Turcia la toate statele membre intrate in Uniune in 2004, printre care si Cipru.
Sefii diplomatiei europene au regretat saptamina trecuta ca Turcia nu a "progresat in privinta procesului de normalizare a relatiilor sale cu Republica Cipru" si au solicitat acest progres "in mod urgent".
Suspendind cele opt capitole in 2006, UE a avertizat ca va examina situatia la sfirsitul anului 2009. Ea ar putea decide sa frineze si mai mult procesul de negociere, inghetind de exemplu alte capitole.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro