• consilierii județeni și-au dat acordul pentru un protocol de colaborare între instituția pe care o reprezintă și Federația Română de Handbal, astfel încât Turneul Final Valoarea Juniori 1 Feminin să se desfășoare la Brăila, în perioada 7-11 mai • protocolul presupune punerea la dispoziție a Sălii Polivalente ”Danubius” Brăila, cu titlu gratuit, pe durata derulării competiției sportive și a fost aprobat în ședința ordinară a CJ Brăila din 29 aprilie
Brăila continuă tradiția atunci când vine vorba despre handbalul feminin. Turneul Final Valoarea Juniori 1 Feminin se va desfășura la Sala Polivalentă ”Danubius”, în perioada 7-11 mai 2025. Totul, ca urmare a unui protocol încheiat între Consiliul Județean Brăila și Federația Română de Handbal. Decizia a fost luată, marți, 29 aprilie, în cadrul ședinței ordinare a CJ Brăila. Proiectul privind încheierea acestui protocol de cooperare cu Federația Română de Handbal a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi.
Potrivit referatului de aprobare FRH a trimis o adresă către CJ Brăila, pe 23 aprilie, prin care a solicitat Sala Polivalentă ”Danubius” Brăila, cu titlu gratuit, pentru desfășurarea acestui turneu. Așa cum se știe, Sala Polivalentă (situată în Municipiul Brăila, Str. Pietății nr. 1C) se află în proprietatea publică a Județului Brăila și administrarea Consiliului Județean. Cu această ocazie, consilierii județeni au stabilit și o persoană desemnată să mențină contactul cu FRH în legătură cu acest eveniment, pentru identificarea și soluționarea eventualelor probleme ce pot decurge din aplicarea protocolului. Este vorba despre Ștefan Gheorghe, Șef Serviciu Administrativ.
Practic, prin acest protocol, UAT Județul Brăila și-a luat angajamentul că va asigura spațiile necesare în incinta Sălii Polivalente ”Danubius” Brăila pentru susținerea activităților convenite conform programului agreat de parteneri, de asemenea, că va pune la dispoziție logistica necesară desfășurării evenimentului. De cealaltă parte, Federația Română de Handbal trebuie să asigure distribuirea de materiale de promovare a meciurilor și să le afișeze la aviziere. Materialele trebuie să conțină sigla CJ Brăila. Totodată să asigure accesul în sală la datele stabilite. Protocolul este valabil pentru perioada 7-11 mai 2025, exact cât durează turneul.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.