Tusk anunţă "unele progrese" în negocierile în vederea unui acord între Marea Britanie şi UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tusk anunţă "unele progrese" în negocierile în vederea unui acord între Marea Britanie şi UE

Preşedintele Uniunii Europene (UE) Donald Tusk a anunţat vineri dimineaţa "unele progrese" în negocierile dintre Marea Britanie şi liderii celorlalte 27 de state la Bruxelles, după 15 ore de discuţii, dar a adăugat că "mai sunt multe de făcut", relatează BBC News online.

Tusk a avut o serie de întâlniri informale cu David Cameron şi alţi lideri după reuniune, iar lucrările summitului urmează să fie reluate vineri.

Disensiunile cu privire la propunerile Marii Britanii sunt mai profunde decât se anticipa, notează BBC.

Potrivit unor surse guvernamentale britanice, Cameron şi Tusk au plecat de la negocieri la ora locală 5.30 (6.30, ora României) şi urmează să revină la ora locală 9.00 (10.00, ora României).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro