Un adevăr incredibil despre mâna omului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un adevăr incredibil despre mâna omului

Mâna omului pare sofisticată, dar este mai puţin „evoluată" decât la maimuţele antropoide: cel puţin aşa susţine un studiu realizat de cercetători din Statele Unite şi Spania care au descoperit că mâna umană ar fi mai primitivă decât a celei mai apropiate dintre rudele ei din regnul animal: cimpanzeul, relatează agerpres.ro.
Ei afirmă că mâna omului ar fi mai apropiată de cea a ultimului strămoş comun al homo sapiens (omul modern) şi maimuţelor, care a trăit acum câteva milioane de ani. „Cercetările arată că structura mâinii omului modern este prin natura ei în mare parte primitivă şi nu rezultatul selecţiilor naturale". Ea i-a permis totuşi să îşi fabrice unelte din piatră, scrie revista Nature Communications, care a publicat studiul.

Cimpanzei şi urangutani

Mâinile cimpanzeilor şi ale urangutanilor au evoluat mai mult decât cele umane. Degetele acestor maimuţe s-au alungit faţă de degetul opozabil pentru a se putea balansa de pe o ramură pe alta, în timp ce mâna omului are degetul mare mai lung pentru a apuca lucruri împreună cu celelalte degete şi a munci manual.
Cea mai răspândită ipoteză în prezent este că ultimul strămoş comun al omului şi al marilor maimuţe era un animal cu mâini asemănătoare celor ale actualilor cimpanzei. Însă cercetările efectuate de echipa lui Sergio Almecija de la Centrul de paleobiologie umană al Universităţii „George-Washington" pun sub semnul întrebării această idee. Analize şi măsurători precise ale mâinilor oamenilor moderni, maimuţelor şi fosilelor arată că mâna omului a suferit „o schimbare destul de mică" faţă de cea a ultimului strămoş comun cu marile maimuţe.

Dezvoltarea culturii uneltelor

„Când hominizii (familia omului modern, diferită de cea a marilor maimuţe) au început să producă unelte de piatră în mod sistematic, probabil acum 3,3 milioane de ani, mâinile lor erau - în ceea ce priveşte proporţiile globale - aproape ca ale noastre astăzi", spune Almecija.
„O altă idee demnă de reţinut este că, dacă mâinile umane sunt în mare parte primitive, schimbările pertinente care au favorizat dezvoltarea culturii uneltelor de piatră au fost probabil de natură neurologică", adaugă el. Creierul şi nu forma mâinii a permis dezvoltarea culturii uneltelor, sugerează cercetătorul.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro