Un bombardier rusesc s-a prăbuşit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un bombardier rusesc s-a prăbuşit

Cei şapte membri ai echipajului avionului au primit ordinul de a abandona avionul şi au sărit cu paraşuta. Ministerul nu a vorbit despre cauzele accidentului, dar potrivit unei surse militare citate de agenţia RIA Novosti, este posibil ca acesta să fi fost provocat de „o eroare tehnică la bord".
Este cel de-al şaselea accident în care sunt implicate avioane militare ale armatei ruse de la începutul verii. La 8 iunie, un bombardier de acelaşi tip s-a prăbuşit la decolare în timpul unui antrenament în regiunea Amur din Siberia orientală, provocând rănirea mai multor persoane.
Patru zile mai devreme, un avion de vânătoare MiG-29 a avut un accident în regiunea Astrahan, forţându-i pe cei doi piloţi să se catapulteze. În aceeaşi zi, paraşutele unui bombardier tactic Su-34 nu s-au deschis la aterizare în regiunea Voronej (sud-vest), provocând ieşirea sa de pe pistă. La începutul lui iulie, un avion MiG-29 şi unul Su-24 s-au prăbuşit într-un interval de numai trei zile în zone nelocuite, scrie agerpres.ro

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro