Un căţel cu stea pe bulevardul celebrităţilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un căţel cu stea pe bulevardul celebrităţilor

Cel mai celebru căţel „beagle" din lume, îndrăgit atât de cei mici cât şi de cei mari pentru stările sale de spirit şi aforismele de genul „sunt alergic la dimineţi" sau „mă voi ocupa mâine", a primit steaua cu numărul 2.563 pe „Walk of Fame" de pe Hollywood Boulevard, chiar alături de cea a creatorului său, desenatorul Charles Schulz, relatează agerpres.ro. Un Snoopy în mărime naturală a fost prezent luni la ceremonie şi a pozat alături de fanii veniţi să-l aclame. Micul câine alb şi negru, creat în urmă cu 65 de ani, este vedeta filmului de desenate animate „Snoopy and the Peanuts", distribuit de 20th Century Fox, care va fi lansat vineri în SUA şi în 23 decembrie şi în alte ţări. Snoopy, care visează să devină autor cunoscut pe plan mondial sau erou de aviaţie din primul război mondial, are o personalitate „dulce-amăruie", apreciase creatorul său, Charles Schulz, decedat în 2000.
Snoopy se alătură pe „Walk of Fame" şi altor celebrităţi din benzile desenate, precum iepuraşul Bugs Bunny, răţoiul Donald Duck, şoricelul Mickey Mouse, căpcăunul Shrek, Simpsons, sau Albă ca Zăpada. Alţi câini celebri precum Lassie şi Rintintin au deja o stea la loc de cinste.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro