Un elicopter al Marinei Greciei s-a PRĂBUŞIT în Marea Egee: Toţi cei trei membri ai echipajului au murit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un elicopter al Marinei Greciei s-a PRĂBUŞIT în Marea Egee: Toţi cei trei membri ai echipajului au murit

Un elicopter al Marinei Greciei care participa la un exerciţiu militar s-a prăbuşit, joi, în apropierea insulei Kinaros din estul Mării Egee, iar toţi cei trei membri ai echipajului au murit, a anunţat un oficial al Ministerului grec al Apărării, potrivit agenţiei de presă Reuters.

"Elicopterul Agusta Bell participa la un exerciţiu militar. Decolase de pe o fregată aflată în deplasare în zonă şi a dispărut de pe radar în jurul orei locale 02.45. Rămăşiţele elicopterului au fost găsite în apropiere de Kinaros", a precizat oficialul grec.

Potrivit acestuia, autorităţile turce au specificat că trupele greceşti participau la o misiune comună în regiune şi au solicitat ca operaţiunile în acest caz să fie desfăşurate în colaborare cu Turcia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro