Un monument construit pe banii lui Nedelcu Chercea va fi mutat cu totul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un monument construit pe banii lui Nedelcu Chercea va fi mutat cu totul

Un monument construit pe bani grei la vremea lui, mai exact în perioada 1930-1937, de filantropul Nedelcu Chercea, a ajuns o adevărat ruină, după ce i-au fost furate în ultimii ani toate componentele de bronz. Monumentul Biruinţei le-a fost închinat eroilor din fosta comună Vatra Veche - care ulterior a fost înglobată în municipiu, devenind un cartier ce-i poartă numele lui Chercea - căzuţi în Primul Război Mondial. Potrivit consilierului local, de formaţie profesor de istorie, Ionel Alexandru, pentru acest monument de aducere aminte, Nedelcu Chercea ar fi donat 20.000 lei, o sumă importantă pentru acea perioadă. Ansamblul era format dintr-un obelisc pe care au fost inscripţionate numele eroilor morţi pentru patrie, în vârful căruia se afla un vultur de bronz, cu aripile desfăcute. Postamentul era înconjurat cu un lanţ masiv de oţel, iar în parcul unde a fost aşezat monumentul se intra printr-o poartă monumentală.
"Ansamblul monumental este situat lângă biserica Sf. Mina, o altă ctitorie a familiei Chercea. Când a fost construit, zona respectivă constituia una dintre principalele porţi de intrare în Brăila. Şoseaua Focşani nu era întreruptă de calea ferată, aşa cum este în prezent. Acolo era o barieră, pe unde treceau carele negustorilor veniţi dinspre Vrancea sau Galaţi. Era un vad comercial important, iar monumentul avea expunere, fiind admirat de toţi cei care veneau în Brăila", spune Ionel Alexandru.

În ultimii 50 de ani, însă, situaţia s-a schimbat radical. Vechea barieră a fost desfiinţată, iar Şos. Focşani se opreşte, practic, în gardul construit de-a lungul căii ferate. În perioada regimului comunist, monumentul construit de Chercea a fost păstrat destul de bine. Periodic, elevii Şcolii nr. 13, ctitorită tot de familia marelui filantrop brăilean, erau aduşi la orele de muncă patriotică să facă curat în grădina de flori care înconjura obeliscul. Din păcate, spre sfârşitul anilor 80 şi la începutul anilor 90, zona s-a transformat treptat într-o mare groapă de gunoi, chercenii făcându-şi un obicei din a-şi arunca deşeurile în intersecţia respectivă. Grădina cu flori a dispărut şi totul a continuat să se degradeze, culminând cu mârşăvia din 2012, când vulturul de bronz a fost furat. Poliţia a deschis atunci o anchetă, dar hoţii au rămas neidentificaţi.
"Cu acea ocazie, s-a descoperit că monumentul respectiv nici măcar nu era înregistrat în patrimoniul Primăriei. Abia atunci s-au început demersurile pentru respectiva înregistrare", ne-a declarat consilierul Alexandru. Acesta a mers mai departe, reuşind să treacă prin Consiliul Local Municipal un proiect de hotărâre ce vizează mutarea Monumentului Biruinţei din locaţia actuală, în faţa Căminului Cultural din cartierul Chercea. Este vorba despre o altă construcţie realizată pe banii filantropului Nedelcu Chercea, situată pe Str. Comuna din Paris. "Hotărârea privind reamplasarea monumentului, de lângă biserica Sf. Mina, în faţa Căminului Cultural, a fost votată în unanimitate, în şedinţa de consiliu din 11 februarie 2015. Bugetul aprobat pentru această operaţiune este de 50.000 lei (500 milioane lei vechi n.n.). Recent, a fost finalizat şi proiectul, urmând ca lucrarea să înceapă efectiv odată cu reabilitarea clădirii Căminului Cultural, o altă investiţie aprobată în CLM. Prin această mutare, Monumentul Biruinţei va fi mai bine expus", ne-a declarat Ionel Alexandru. Acesta spune că s-au făcut demersuri şi pentru refacerea vulturului din bronz, după machetele existente.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro