Un mort şi trei răniţi, într-un accident rutier în Gorj, după ce un şofer a pierdut controlul maşinii sale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un mort şi trei răniţi, într-un accident rutier în Gorj, după ce un şofer a pierdut controlul maşinii sale

Un om a murit şi alţi trei au fost răniţi, duminică dimineaţa, în urma unui accident rutier produs în comuna Peştişani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul a avut loc în jurul orei 07.00, pe DJ672, în dreptul localităţii Peştişani.
Din primele verificări rezultă că vinovat de producerea accidentului este un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Brădiceni, care a pierdut controlul maşinii în momentul în care a încercat o depăşire.

"Conducătorul auto a vrut să depăşească o altă maşină, a intrat pe contrasens, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu autoturismul pe care a vrut să-l depăşească şi a ieşit în afara părţii carosabile, după care a intrat într-un pom. Cei din maşina cealaltă au fost răniţi, fiind vorba despre trei persoane", a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, pentru MEDIAFAX.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro