Erivedge este destinat tratării pacienţilor adulţi al căror cancer de piele - carcinom bazocelular - este avansat, dar care nu sunt candidaţi potriviţi pentru o intervenţie chirurgicală sau pentru un tratament radiologic.
Acest medicament se adresează şi pacienţilor al căror cancer de piele s-a extins la alte părţi ale organismului (formând metastaze), se precizează în comunicatul emis de FDA.
Erivedge este primul tratament aprobat de FDA pentru a trata carcinoamele bazocelulare metastazate, a subliniat această agenţie federală americană, care a avizat favorabil acest medicament în urma unei proceduri accelerate, pentru ca pacienţii să îl poată folosi cât mai repede posibil.
