Un pampers pentru senatorul Ion Rotaru, vă rog! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un pampers pentru senatorul Ion Rotaru, vă rog!

E destul de nasol, zilele astea, să te numeşti Ion Rotaru şi să fii senator de Brăila. Adică, ok, ai bani cu găleata, conturile pline de euroi, dar viitorul tău (politic) nu sună bine deloc. Şi asta pentru că dacă o să faci nişte alegeri greşite cu privire la evenimentele care urmează, s-ar putea să zbori nu doar din funcţie, ci şi din PSD. Să detaliem.

După cum bine ştiţi, senatorul Ion Rotaru încă este preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a PSD Brăila. Desemnarea lui Mihai Tudose pentru funcţia de premier l-a încurcat teribil pe Rotaru. Şi asta din cauză că după instalarea brăileanului Tudose la Palatul Victoria, senatorul Rotaru nu a ştiut în care tabără din PSD să se situeze. Prin urmare, din iunie 2017 încoace, de când brăileanul Mihăiţă a ajuns prim ministru, senatorul Rotaru ba îi adună scamele de pe sacou lui Liviu Dragnea, ba îi face pantofii concitadinului Tudose. Rotaru are mare grijă să nu se certe nici cu Dragnea, nici cu Tudose, căci nu se ştie cum se întoarce roata şi el rămâne pe dinafară.

De exemplu, când a fost întrebat dacă PSD Brăila va organiza un miting împotriva aşa-zisului stat paralel (cum se va face la Craiova), senatorul Rotaru a început să tăvălească gogoaşa prin zahăr. Că să mai vedem, că nu e momentul să discutăm despre asta, că decizia nu o ia el de unul singur, că biroul judeţean este cel îndrituit să se pronunţe... Adică, v-aţi prins, Rotaru se dă la fund, lăsându-i pe alţii să decidă dacă se face sau nu un miting. Bine, moartea Regelui Mihai a tăiat elanul pesediştilor de a protesta în data de 9 decembrie (aşa cum anunţaseră), dar tema rămâne în continuare în discuţie.

Păi, ce hal de preşedinte de partid este unul care se teme să ia decizii? Ce fel de lider local este senatorul Rotaru dacă în momentele de cumpănă, când subalternii aşteaptă să li se spună ce anume să facă, el se ascunde sub masă şi face pe el de frică? Am înţeles că senatorul Rotaru nu vrea să intervină în nici un fel în lupta pentru putere din PSD dintre Liviu Dragnea şi Mihai Tudose. Dar, în calitate de şef de filială la Brăila, Rotaru trebuia să ia o decizie, să fie ferm, să arate că are stofă de lider. Însă Rotaru nu a fost, nu este şi nici nu va fi vreodată lider, ci cel mult un profitor, un ahtiat după funcţii, care se dă cocoş doar în faţa lipitorilor de afişe din PSD Brăila, pe care cred că îi afuriseşte de nu se văd. (Pămpălăul De SERVICIU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro