Un politician a donat 1.000 lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un politician a donat 1.000 lei

Maria Luminiţa Puşcoi, tânăra de 17 ani din judeţul Brăila diagnosticată cu sindromul "Marfan", a cărei viaţă depinde de 7.000 de euro, a mai primit o speranţă din partea brăilenilor. Încă trei persoane s-au alăturat, ieri, acestei campanii umanitare de strângere de fonduri pentru salvarea ei. De această dată, ajutorul a venit şi din partea unui politician care a donat suma de 1.000 lei, dar a dorit să-şi păstreze anonimatul. Alte două persoane care, de asemenea, au dorit să-şi păstreze anonimatul, au contribuit, ieri, cu 50 de euro, respectiv 70 lei. Până în prezent, la sediul redacţiei s-au strâns 2.210 de lei şi 250 de euro şi zeci de încurajări şi mesaje optimiste din partea oamenilor cu suflet nobil care sunt alături de Maria.
Adolescenta suferă de scolioză lombară toracală, una din bolile dezvoltate de sindrom. Corpul ei a luat forma literei "S". Acum, orice mic efort fizic îi poate fi fatal şi asta pentru că odată cu deformarea coloanei vertebrale, un plămân a fost strivit, devenind nefuncţional, iar inima a căpătat, de asemenea, o formă anormală.
Tânăra are nevoie urgentă de o operaţie pentru îndreptarea coloanei, care-i va salva viaţa. Preţul întreg al intervenţiei chirurgicale este de 27.000 de euro, din aceşti bani CNAS urmând a deconta 20.000 euro. Chiar şi aşa, avansul de 7.000 de euro reprezintă o sumă uriaşă pentru veniturile bunicii Mariei, care nu depăşesc lunar suma de 400 lei.

Donaţi viaţă pentru Maria!

Cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a decis să demareze o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea Mariei.
Pentru cei care doresc să facă donaţii, a fost deschis un cont umanitar la BCR, pe numele bunicii, JALBĂ FLOAREA:
- pentru donaţii în LEI: RO92RNCB0048106468770004
- pentru donaţii în EURO: RO49RNCB0048106468770002
- pentru donaţii în USD: RO22RNCB0048106468770003
De asemenea, zilnic, în intervalul orar 10.00 - 17.00, la redacţia ziarului, un jurnalist va sta la dispoziţia celor care vor să ofere ajutor. Orice sumă donată înseamnă o speranţă la viaţă pentru Maria!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro