Unde ne răcorim pe caniculă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Piscinele și plajele Brăilei, tarife și program

Unde ne răcorim pe caniculă

• facilitățile aflate la dispoziția brăilenilor sunt aceleași ca și în anii trecuți • vestea bună este că tarifele de acces fie au rămas neschimbate, fie au creșteri modice sau chiar au scăzut față de vara 2023

 

Vara 2024 se anunță fierbinte, la propriu. De la începutul lunii iunie, ne-am confruntat deja cu două episoade caniculare, cel de-al doilea fiind în plină derulare, cu temperaturi situate în jurul valorii de 35 grade Celsius, iar meteorologii ne avertizează că ar trebui să ne obișnuim cu zilele toride, care vor deveni o constantă a acestei veri dar și a verilor din anii următori... În acest context, plajele și piscinele vor fi din ce în ce mai căutate. Nu că în anii trecuți n-ar fi fost cerere pentru astfel de facilități, dar după cum se încinge situația climatică, ele nu pot decât să devină prioritatea principală a celor care caută un loc pentru relaxare și răcorire. După cum v-am mai informat și în verile precedente, la Brăila sunt câteva astfel de locații, pentru bugetul fiecăruia, unele fiind de top, dar cu prețuri pe măsură. Vestea rea este că, cel puțin deocamdată, nu se anunță nicio noutate în domeniu, fiind deschise aceleași piscine și plaje pe care le știm deja. Vestea bună e că prețurile fie au rămas la fel ca în vara trecută, fie au crescut foarte puțin, ba chiar sunt ceva mai mici la unii dintre agenții economici din domeniu. Prezentăm mai jos, la fel cum am făcut-o de câțiva ani încoace la început de vară, opțiunile brăilenilor pentru zilele caniculare.

Pe raza municipiului, avem în continuare la dispoziție fostul ștrand de pe faleză care de câțiva ani este administrat de firma ADM Club. Aici, tariful pentru adulți este cu 5 lei mai scump decât anul trecut, respectiv 40 lei, de luni până joi, cu șezlong inclus. La sfârșit de săptămână, de vineri până duminică, tariful este de asemenea mărit cu 5 lei, ajungând la 50 lei, cu șezlong inclus. Cei care vor să închirieze un baldachin trebuie să achite un tarif de intrare de 80 lei în timpul săptămânii, aici tariful fiind la fel ca în 2023. În week-end, însă, baldachinul se închiriază cu 120 lei, cu 20 lei mai scump decât vara trecută. Copiii sub 7 ani au acces gratuit, iar pentru cei peste 7 ani prețul de intrare a rămas nemodificat: 25 lei. La ADM Club, bazinul principal are o adâncime ce variază de la 1,3 la 1,8 metri, iar cel amenajat special pentru copii sub 7 ani are 40 de centimetri. Deocamdată, aceasta rămâne singura opțiune pe raza municipiului, pentru cei care vor să se răcorească într-un bazin exterior cu apă verificată din punct de vedere sanitar.

În satul Vărsătura, piscina Unique Garden își așteaptă clienții de luni până duminică între orele 9:00 - 20:00, cu 60 de șezlonguri și 7 baldachine și cu prețuri care au rămas nemodificate față de vara 2023. În timpul săptămânii, șezlongul se închiriază cu 60 lei, iar în week-end cu 80 lei, aceste prețuri incluzând și câte un voucer în valoare de 20 lei pentru produse de bucătărie. Un baldachin se poate închiria cu 150 lei, de luni până vineri, și cu 190 lei, în weekend. Prețurile includ câte două vouchere a câte 20 lei. Numărul maxim de persoane admis pe un baldachin este de trei adulți.

O altă piscină accesibilă brăilenilor se află la ieșirea din oraș, spre Baldovinești. GM Pool este o locație care funcționează deja de doi ani. Are două bazine, unul cu adâncime de până la 1,7 metri, iar unul mai mic, pentru copii, cu adâncimea de 40-80 cm. Programul este zilnic, între orele 9.00 și 20.00, iar tariful este anul acesta puțin mai mare decât anul trecut: 40 lei pentru adulți (35 lei în 2023), șezlong și umbrelă incluse, în timpul săptămânii, și 60 lei (50 lei anul trecut) în week-end.

 

Plaja Alma rămâne în topul dotărilor

Brăilenii știu deja că în stațiunea Lacu Sărat Alma Health & SPA Retreat oferă condiții de lux, cu prețuri care nu sunt pentru toate buzunarele. În cadrul plajei private a complexului respectiv există și un Aquapark cu patru tobogane cu apă, trei piscine, dintre care una cu apă sărată din Lacul Sărat, una cu apă dulce și una pentru copii de până la 3 ani. Astăzi, joi, 20 iunie, este prima zi din actualul sezon estival în care plaja funcționează.

Programul zilnic este între orele 09:00-19:00. Tariful pe timpul săptămânii, de luni până joi, pentru adulți și copiii peste 14 ani, a rămas același de anul trecut: 80 de lei/persoană. Pentru week-end, însă, de vineri până duminică, e mai scump cu 20 lei față de anul trecut, respectiv 120 lei, de la 100 lei. Până la sfârșitul lunii iunie,  copiii cu vârsta de până la 14 ani vor avea acces gratuit. Începând din luna iulie, gratuitatea rămâne valabilă doar pentru copiii de până la 7 ani. Pentru cei cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani, tariful de acces este la jumătate față de tariful pentru adulți, iar pentru minorii de peste 14 ani, tariful este întreg.  Prețul de intrare include acces la toate facilitățile outdoor - piscină cu apă sărată, piscină cu apă dulce, Aquapark, piscină pentru copii. Include șezlong, umbrelă, acces la vestiar, dușuri, loc de parcare în limita disponibilității.  Există Beach Bar și Pool Bar cu băuturi răcoritoare, alcoolice, înghețată. Adâncimea piscinelor este de 1.33m (piscina cu apă dulce), de 1.25m (piscina cu apă sărată), de 75cm (piscina de la tobogan) și de 33cm (piscina pentru copii). Există acces direct către lac de la plajă, pentru cei care vor să facă baie în lac sau terapie cu nămol.

O altă locație unde este disponibilă inclusiv o piscină pentru clienți, este plaja Irina din Stațiunea Lacu Sărat. Aici există, de asemenea, acces direct la Lacul Sărat, iar tarifele sunt, surprinzător, ceva mai mici decât anul trecut. Astfel, adulții plătesc 30 lei, cu șezlong inclus, față de 40 lei în 2023. Pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani, accesul costă 10 lei (15 lei în 2023), fără șezlong. Cei cu vârste între 12 și 14 ani plătesc 25 lei (30 lei vara trecută), cu șezlong inclus. Programul este de luni până duminică între orele 08:00-20:00.

 

Tarife ceva mai mici și la vechile plaje

Pentru cei care vor să facă băi de nămol fără a ține neapărat să aibă la dispoziție și un bazin cu apă curată în care să se poată răcori, există varianta plajei principale din Stațiunea Lacu Sărat, cea administrată de Unita Turism, dar și plaja Perla, administrată de Ministerul Muncii. Tariful de acces pe plaja Lacu Sărat pentru adulți și pentru copii peste 12 ani este puțin mai mic față de anul trecut 25 de lei, față de 30 lei în 2023. Pentru copii între 7 și 12 ani, a rămas același, respectiv 12 lei. Cei care vor să beneficieze de un șezlong trebuie să plătească în plus 30 de lei. Programul de marți până duminică este între orele 07:00-19:00., iar luni între 08:00-19:00. Dușurile cu apă caldă reprezintă una dintre facilitățile oferite de această plajă.

Lângă plaja Alma se află plaja amenajată de complexul Perla, o facilitate din subordinea Ministerului Muncii. Plaja Perla pune la dispoziția clienților șezlonguri, grupuri sanitare, vestiare și o mică terasă. Tariful de acces este 30 lei - cu 10 lei mai ieftin decât anul trecut -, cu șezlong inclus, iar pentru copiii cu vârste între 7 și 12 ani intrarea costă 10 lei, la fel ca vara trecută.

În stațiunea Lacu Sărat încă mai funcționează și vechiul solar, unde tarifele au rămas la fel ca și anul trecut. Astfel, intrarea costă 20 de lei, iar pentru închirierea unui șezlong se mai achită încă 20 de lei. Pentru copiii de până în 7 ani, tariful este de 10 lei. Programul este zilnic, între orele 8.30 - 19.00.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro