Ministrul pentru comunicaţii al ţării, Zoltan Kovacs, a declarat că guvernul a convenit să mai lucreze la formularea legii şi să prezinte noul text joi. El a dat asigurări că cele două părţi sunt "foarte, foarte aproape" de a rezolva această chestiune.
Mii de manifestanţi au ieşit luna trecută pe străzile din Budapesta, pentru a protesta faţă de această lege, în timp ce unii europarlamentari şi-au pus căluşe la gură când premierul ungar Viktor Orban a vizitat Bruxelles-ul. Militanţi pentru drepturile omului şi-au exprimat temerea că noua autoritate creată în baza legii va urma agenda politică a guvernului de centru-dreapta de la Budapesta.
