Unii bugetari au primit deja tichetele de vacanţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Statul, pentru unii funcţionari mumă, pentru alţii, ciumă:

Unii bugetari au primit deja tichetele de vacanţă

• poliţiştii locali, angajaţii mai multor primării, inclusiv cea a municipiului, dar şi cei ai Consiliului Judeţean sunt norocoşii care vor merge în vacanţe în baza voucherelor în valoare de 1.450 lei • “Cenuşăresele” sistemului bugetar par a fi profesorii, poliţiştii şi militarii din MAI şi MApN • în sistemul sanitar, deşi sunt şanse mari să fie acordate, angajaţii mai au de aşteptat aprobarea bugetelor pe 2018

 

Mult aşteptatele tichete de vacanţă au început să fie acordate către o parte dintre bugetarii brăileni încă de anul trecut. Alţii, mai au de aşteptat. Câteva instituţii din municipiu şi judeţ s-au gospodărit şi au acordat voucherele în valoare de 1.450 lei/tichet, încă din luna noiembrie 2017. Iniţial, se ştia că aceşti bani vor fi acordaţi doar în cursul lui 2017, urmând ca din acest an să fie pus “dop” acestor cheltuieli. Iată că la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, Guvernul a aprobat o nouă hotărâre prin care a prelungit termenul de acordare pentru aceste tichete până la 30 noiembrie 2018, cu condiţia ca instituţiile de stat să prevadă în bugetul pentru noul an cheltuielile respective.

Spre exemplu, cei mai norocoşi angajaţi brăileni care se vor bucura de vacanţe achitate cu voucherele respective sunt, potrivit SEAP, cei de la Poliţia Locală, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Casa de Cultură a Municipiului, Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor, Biblioteca Judeţeană, Filarmonica Lyra, Serviciul Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară, Serviciul Public de Asistenţă Medicală şi Administrarea Creşelor, Primăria Racoviţa, Primăria Municipiului Brăila etc.

Situaţia nu este lămurită încă la nivelul spitalelor brăilene. Spre exemplu, la Spitalul Judeţean, cel mai mare angajator din Brăila, nu s-a luat nicio hotărâre pe această temă. Vor fi acordate doar dacă vor exista bani, iar asta se va şti abia după aprobarea bugetului pe 2018, şi bază legală. Nici angajaţii Spitalului de Psihiatrie nu ştiu dacă vor primi tichetele, pentru că preşedintele a promulgat bugetul pe 2018 zilele trecute, iar pe viitor urmează să fie stabilite bugetele locale pentru fiecare instituţie în parte. Managerul Bogdan Criţă speră să existe bani şi pentru voucherele subalternilor săi. Aceeaşi situaţie am regăsit-o şi la Spitalul Orăşenesc Făurei. Ceva mai optimist a fost managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, care ne-a declarat că au existat discuţii în Comitetul director şi cu liderul de sindicat, iar voucherele de vacanţă ale angajaţilor vor fi cuprinse în bugetul pe anul acesta.

Nici la Direcţia de Sănătate Publică situaţia nu este clară. Tichetele de vacanţă vor fi acordate dacă există bază legală şi dacă vor exista bani în buget. Serviciul de Ambulanţă Judeţean este la mâna Ministerului Sănătăţii, deci nici aici nu se ştie concret dacă angajaţii vor primi aşa ceva sau nu.

 

Poliţiştii şi militarii, la mâna ministerelor

La polul opus, se află “Cenuşăresele” sistemului bugetar: MAI, MApN, la care se adaugă şi angajaţii din învăţământ. La Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila nu se ştie nimic despre acordarea acestor bani sub formă de vouchere. Acelaşi lucru l-am regăsit şi la Poliţie, Jandarmerie, Pompieri şi Armată, pentru că angajaţii acestor instituţii sunt la mâna celor două ministere mai sus menţionate, care sunt ordonator principal de credite.

Imediat după ce în vara lui 2017 s-a decis acordarea tichetelor de vacanţă către bugetari, redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au formulat o solicitare către MAI, pentru a afla dacă au prevăzut în buget sumele pentru aceste drepturi ale angajaţilor. În data de 27 iulie 2017, am primit răspuns că “Având în vedere limitele bugetare aprobate prin Legea nr.6/2017 a bugetului de stat pe anul 2017, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat pentru prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2017, sume pentru acordarea voucherelor de vacanţă conform art. 1 alin (2) din OUG nr. 8/2009, astfel cum a fost modificat prin OUG nr.46/2017, urmând ca şefii instituţiilor la care faceţi referire, în calitate de ordonatori de credite, să analizeze posibilitatea acordării acestor drepturi, în funcţie de fondurile alocate suplimentar cu ocazia primei rectificări bugetare”. Prima rectificare bugetară la care făcea referire MAI a trecut, iar prin instituţiile brăilene IPJ, IJJ şi ISU, angajaţii ridică din umeri când sunt întrebaţi de tichetele de vacanţă. Am revenit cu o solicitare la minister. De asemenea, am solicitat aceleaşi informaţii şi Ministerului Apărării Naţionale, dar încă nu am primit răspuns. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro