Mergi la conţinutul principal

Valentin Avramescu, candidat la președinția AJF Brăila

* ”Misiunea Asociației Județene de Fotbal Brăila va fi să promoveze și să dezvolte fotbalul la nivelul județului Brăila”, spune acesta

 

 

 

Valentin Avramescu este unul dintre candidații la funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF) Brăila, în Cadrul Adunării Generale de sâmbătă, 30 august. Acesta ne-a transmis câteva dintre prioritățile sale dacă va prelua președinția AJF.

Fotbalul județean trebuie să se transforme printr-o strategie clară, sustenabilă și orientată spre dezvoltarea copiilor, juniorilor și seniorilor, în acord cu politicile Federației Române de Fotbal, partener principal și mentor al întregii mișcări fotbalistice din România. Fotbalul brăilean se confruntă cu provocări structurale și organizatorice majore, care afectează atât sectorul juvenil, cât și competițiile pentru seniori. Misiunea Asociației Județene de Fotbal Brăila va fi să promoveze și să dezvolte fotbalul la nivelul județului Brăila, în mod profesionist, pentru a crește interesul și pasiunea pentru acest sport în comunitățile locale și de a integra tot mai mulți oameni în activitatea fotbalistică și visele lor să devină realitate”, spune Avramescu.

Acesta susține că investiția în copii și juniori este fundamentul viitorului fotbalului: ”Fără o bază solidă, nu pot exista echipe de seniori competitive și sustenabile. Sprijinirea tinerilor prin competiții și programe de formare înseamnă nu doar dezvoltarea sportivă, ci și educațională și socială a unei întregi generații. Fiecare resursă direcționată către sectorul juvenil aduce beneficii pe termen lung: mai mulți jucători, cluburi mai puternice și o comunitate unită în jurul fotbalului. Propun că la nivelul echipelor de juniori taxele AJF să fie reduse progresiv, cu obiectiv final zero pentru toate echipele înscrise în competiții. Totodată propun îmbunătățirea sistemului competițional, pentru ca fiecare club să își formeze echipe de juniori și să poată aplica pentru clasificarea fotbalului amator – FRF”.

Avramescu spune că AJF trebuie să atragă suplimentar fonduri, de la sponsori sau de la autorități, pentru a acorda materiale sportive subvenționate (mingi, echipamente, etc.), procentul depinzând de fondurile atrase suplimentar.

În ceea ce privește competițiile de seniori, candidatul la funcția de președinte al AJF Brăila spune că acestea sunt fundamentul fotbalului amator. Ele oferă continuitate pentru jucătorii formați la nivel juvenil și mențin vie pasiunea pentru fotbal în comunități. Liga 4 și Liga 5 nu înseamnă doar rezultate și clasamente, ci și spirit de echipă, fair-play și legături sociale puternice. Printr-un format atractiv și organizare corectă, aceste competiții devin motorul dezvoltării cluburilor locale și o sursă de mândrie pentru fiecare localitate implicată. Fotbalul amator este baza pe care se clădește performanța de mâine.

Prin programul de candidat la funcția de președinte al AJF Brăila propun sprijin gratuit pentru echipe în vederea implementării platformei FOOTBALL CONNECT și suport în elaborarea documentelor pentru Clasificarea Fotbalului Amator și procedura de evaluare Liga 3. De asemenea, susțin acordarea de subvenții pentru cluburi și sprijin organizatoric în vederea obținerii licenței UEFA C, prin cursuri organizate în parteneriat cu FRF Școala Federală de Antrenori”.

 

Arbitrii sunt fundamentul corectitudinii și fair-play-ului în fotbalul județean Activitatea lor constantă, implicarea și profesionalismul asigură desfășurarea partidelor la standarde ridicate. Formarea continuă prin cursuri, seminarii și programe de perfecționare dezvoltă competențele tehnice, decizionale și de comunicare ale arbitrilor. ”Sprijinirea tinerilor în arbitraj, în special prin campania FRF „Fii parte din joc! Fii arbitru!”, atrage noi generații pasionate și responsabile. Este esențial să promovăm respectul pentru reguli, disciplina și spiritul sportiv în fiecare competiție. Viziunea mea ca viitor președinte AJF Brăila este un arbitraj profesionist, implicat, bine pregătit și respectat la nivel județean. Susțin un parteneriat cu ISJ Brăila pentru a atrage elevii către arbitraj, prin programe educative și activități practice care încurajează implicarea tinerilor și respectul pentru reguli, dar și organizarea unui program intitulat ”Întâlnește-ți idolul”, proiect prin care, la seminariile periodice organizate vara și iarna, arbitri din prima ligă sau FIFA vor împărtăși experiențele lor, motivând și inspirând generațiile tinere”, declară candidatul Avramescu.

Carieră în domeniul fotbalului județean: ”Din 2021 sunt Președinte Consiliul Director / Președinte executiv la AFC 1919 Dacia Unirea Brăila: În perioada 2015-2021 am fost Președinte Consiliu Director la ACS Dacia Unirea Brăila, iar în perioada 2014-2015 am fost Președinte Consiliu Administrație la SC CF Brăila SA. În perioada 2000-2014 am fost Președinte Comitet Director la ACS Avântul Conpet Cireșu cu care a realizat două promovări în Liga a 3-a. De profesie sunt inginer mecanic, iar în anul 2017 am absolvit Football Management Scheme (curs acreditat UEFA, FRF/LPF)”.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro