Valentin Nemţanu a câştigat etapa I a Campionatului Naţional de Autoslalom | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Valentin Nemţanu a câştigat etapa I a Campionatului Naţional de Autoslalom

• pilotul brăilean s-a impus la clasa 3, cea rezervată autoturismelor cu capacitatea cilindrică între 1600 şi 2000 cmc • la echipe, a câştigat Hobby Auto-Sport  Brăila

 

Campionatul Naţional de Autoslalom FRAS, ediţia 2019, a debutat la Brăila, iar în etapa inaugurală la clasa 3 s-a impus brăileanul Valentin Nemţanu, un obişnuit al podiumului la concursurile de pe plan naţional în ultimii ani.

Competiţia de la Brăila a fost deschisă de expoziţia maşinilor participante, eveniment care a avut loc pe platoul din faţa Primăriei Brăila, unde de asemenea au fost prezentaţi şi concurenţii.

Traseul a avut o lungime de 1.520 m, pe  zona străzii Cimbrului, în cartierul  Chercea şi aleile asfaltate din noul cartier al tineretului.

Dacă Valentin Nemţanu, care a concurat pe un Opel Corsa C, s-a impus la clasa 3, cea rezervată autoturismelor cu capacitatea cilindrică între 1600 şi 2000 cmc, la celelate trei clase câştigători au fost bucureştenii Alexandru Mihai Barbu la clasa 1 (1400 cmc), Emil Nicolae Dobre la casa 2 (1400-1600 cmc) şi Cristian Drăgan la clasa 4 (peste 2000 cmc).

În clasamentul general, pe primul loc, după această etapă, se află bucureşteanul Cristian Drăgan.

Pe  echipe, etapa a fost câştigată de Hobby Auto-Sport  Brăila, o echipă  nouă, formată din brăilenii Romeo Cezar Mocanu, Dana Ionela Covalschi, Valentin  Nemţanu.  

Organizarea a fost asigurată de Hobby  Auto- Sport  Brăila.

“Un debut al noii echipe brăilene licenţiate pe 2019 care promite. Din motive independente de voinţa noastră, etapa programată a doua zi la Galaţi a trebuit să fie  amânată, şi urmatoarea va avea loc la Slobozia, în 25 mai, tot în organizarea clubului Hobby  Auto- Sport Brăila, club titular al campionatului în 2019. Organizarea etapei de la Brăila a fost posibilă cu sprijinul oferit de  aministraţia locală,  Direcţia cultură sport a Primariei Brăila,  DJST Brăila,  Jandarmerie, Poliţia Rutieră şi  ISU  Brăila”, ne-a declarat Valentin Nemţanu, preşedintele clubului Hobby Auto-Sport  Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro