• campioana Ligii a IV-a din Județul Brăila s-a impus cu 1-0 în deplasare, la Carpați Nehoiu, în turul barajului de accedere în Liga a III-a • Mogoș a marcat golul victoriei echipei din Traian • returul va avea loc duminică, 29 iunie, de la ora 17:30, la Traian
Victoria Traian este la 90 de minute de realizarea ultimului obiectiv din acest sezon competițional, promovarea în Liga a III-a. Formația pregătită de Bogdan Grigore și Nicolae Rotaru s-a impus cu 1-0 în turul barajului de promovare în Liga a III-a, în deplasare la Carpați Nehoiu și este principala favorită la accederea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc.
Chiar și spectatorii din Nehoiu au afirmat că Victoria Traian a fost superioară din toate punctele de vedere în confruntarea cu echipa locală, Carpați, și că merită să evolueze în Liga a III-a.
Duminică, la Nehoiu a fost sărbătoare. Cu două ore înainte de startul partidei tur Carpați Nehoiu – Victoria Traian, localnicii au început să vină la stadion și trebuie remarcat faptul că la Nehoiu există o bază sportivă ultramodernă. Capacitatea celor două tribune este undeva la 1.500 de spectatori, însă numărul acestora a fost aproape dublu. De remarcat că și Victoria Traian a avut la rândul ei foarte mulți susținători.
Cu toate că miza era mare, fair play-ul a caracterizat atmosfera de pe stadion.
Strategia pusă în scenă de cei doi antrenori de la Victoria Traian a dat roade în fața unei adversare care, pe alocuri, a părut lipsită de idei în fazele importante.
Prima acțiune care putea schimba tabela s-a petrecut în minutul 8, când Visteanu a centrat în fața porții, Bobe a trimis mingea cu capul, la vinclu, însă Olaru a deviat-o în corner. La faza imediat următoare a fost rândul portarului gazdelor, Andrei, să se remarce la șutul lui Cristian Pascu. Goleanu (min. 12) a șutat violent de la marginea careului mare dar și de această dată Andrei a fost la post. Replica gazdelor a venit în minutul 17, cu Bobe în prim plan, însă cel mai periculos jucător al celor de la Carpați Nehoiu nu a reușit să-l învingă pe experimentatul portar al oaspeților. În minutul 33, după un un-doi cu Alexandru, Bobe a rămas singur cu Olaru și a irosit poate cea mai mare ocazie de gol a gazdelor din prima repriză.
Jocul s-a mutat în jumătatea echipei din Nehoiu, iar insistența în atac a oaspeților s-a concretizat în minutul 39, când Pungă a trimis mingea în dreapta la Mogoș, care a trimis mingea la colțul lung, fără speranțe pentru Cristian Andrei.
Prima ocazie a părții a doua a aparținut echipei gazdă, Băicuș (min. 53) a șutat violent însă Olaru a respins mingea în corner.
Carpați Nehoiu a continuat să atace pentru a egala, dar Olaru a fost în zi mare și a prins, în doi timpi, mingea șutată de Ioniță.
Marius Dima și-a încercat șansa în minutul 72, însă mingea șutată de el a fost deviată de Andrei în lateral. Golgheterul Victoriei Traian și al Ligii a IV-a din sezonul recent încheiat, Cristian Ciocan, putea dubla avantajul oaspeților în minutul 75, dar a trimis mingea peste transversală.
Mogoș (min. 88) putea realiza “dubla” dar și Carpați Nehoiu putea egala în cel de-al cincilea minut de prelungire al reprizei a doua, dar Marius Ioniță a trimis mingea, din 4-5 metri, în brațele lui Olaru, iar partida s-a încheiat cu victoria la limită, 1-0, a echipei Victoria Traian.
În urma acestui succes, campioana Ligii a IV-a din județul Brăila are prima șansă la accederea în Liga a III-a.
Returul va avea loc pe 29 iunie, de la ora 17:30, la Traian.
Carpați Nehoiu: Andrei – S. Ceaușel, D. Ceaușel, M. Ioniță, Vișteanu – Tudose, Bobe, Minoiu, D. Ioniță - Băicuș, Alexandru. Pe raportul de joc al gazdelor au mai fost trecuți: Ceparu, Ungurianu, L. Negoiță, Oancea, E. Crăciun, Susma, S. Negoiță, Petre, Văduva.
Victoria Traian: Olaru – Coteț, Preda, Stănciulescu, Cireașă - P. Ioan (min. 83: Rancea), C. Pascu (min. 62: M. Dima), A. Crăciun, Mogoș - Pungă, Goleanu (min. 65: Ciocan).