Victorie «cu forcepsul» pentru HC Dunărea în penultima etapă a turului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victorie «cu forcepsul» pentru HC Dunărea în penultima etapă a turului

Partida dintre HC Dunărea şi HCM Rm. Vâlcea s-a derulat după scenariul jocului din runda precedentă de la Roman. Acolo, formaţia brăileană a condus ostilităţile în teren şi pe tabelă dar a pierdut la un gol. Ieri, în Sala Polivalentă, echipa lui Dumitru Muşi a fost vioara întâi dar de câştigat, tot la un gol, au câştigat elevele Alexandrinei Soare. Iar pe parcursul meciului publicul spectator a trecut de mai multe ori de la agonie la extaz. Brăilenii şi-au apostrofat de multe ori favoritele dar atunci când acestea au avut nevoie de ajutor le-au condus spre victorie.
Farcău a marcat primul gol al partidei în minutul 2, însă oltencele au egalat prin Craiu şi au condus pe tabelă la unul - două goluri până în minutul 17, când Moldovan a reuşit să restabilească egalitatea, 5-5. Brăilencele păreau că şi-au revenit, au preluat conducerea graţie tot reuşitei celei mai prolifice jucătoare a lor din acest meci, Ada Moldovan, însă HCM-ul s-a ţinut scai de gazde şi a egalat de fiecare dată. Fosta jucătoare de la HC Dunărea, Adespii, a marcat pentru 10-9, oltencele au jucat în continuare bine în ambele faze şi au plecat la cabine cu un avantaj de un gol.

Brăilencele şi-au revenit pe final şi au obţinut victoria in extremis

La reluare, Perianu a egalat la 13-13 şi renăşteau speranţele brăilenilor într-un succes în ultimul meci de pe teren propriu din turul campionatului. Însă replica oltencelor a fost promptă iar HCM s-a distanţat la 17-13 în minutul 34. Din acest moment, brăilencele au început cursa de urmărire, Alexandrina Soare a schimbat în nenumărate rânduri sistemul de joc însă rezultatele s-au văzut abia pe finalul partidei. Conduse cu 24-21 în minutul 51, brăilencele au reuşit să egaleze cu patru minute înainte de finalul jocului prin Farcău şi apoi au preluat conducerea graţie golului înscris de Gheorghe. Elena Voicu a închis poarta iar după reuşita Gabrielei Perianu, HC Dunărea s-a desprins la două lungimi, în minutul 59, 27-25. Stoica a readus-o pe HCM Rm. Vâlcea în joc însă de data aceasta brăilencele au gestionat bine finalul de meci şi au obţinut o victorie importantă pentru moralul echipei.

Pentru HC Dunărea au marcat Moldovan 9 goluri, Horjea 5, Farcău 4, Perianu 4, Gheorghe 3, Irimia 2, iar de la HCM Rm. Vâlcea cele mai prolifice jucătoare au fost Vădineanu, Adespii şi Luca, toate cu câte 5 reuşite.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro