Formaţia brăileană a obţinut o victorie chinuită în primul meci din cadrul turneului play off - locurile 5-8, în faţa unui HC Zalău la care au evoluat rezervele. Şi cu toate că Tadici a lăsat acasă şapte jucătoare, printre ele regăsindu-se Constantinescu, Trif, Ciuciulete, Bardac şi Cheţa, pentru că au avut o prestaţie oscilantă, elevele Alexandrinei Soare nu s-au impus la scor categoric, aşa cum ar fi fost normal. Singurele jucătoare care s-au zbătut pe tot parcursul partidei pentru victorie au fost portarul Gabriela Dobre şi interul Ada Moldovan. Cu toate că au înscris câte 7 goluri fiecare, Horjea şi Perianu au avut multe momente în care au fost penibile, iar publicul le-a admonestat de fiecare dată, ca să nu mai amintim momentul jenant în care Perianu a căzut din picioare fără să o incomodeze cineva.
HC Zalău a condus cu 2-0 în debutul meciului iar primul gol al gazdelor a venit abia în minutul 4 şi a fost înscris de Moldovan. Tot Moldovan a restabilit egalitatea la 3-3, apoi a reuşit o "dublă" şi HC Dunărea conducea cu 5-3. Horjea a marcat pentru 6-3 iar spectatorii brăileni aşteptau o victorie lejeră a favoritelor. Gazdele au avut din nou o perioadă slabă de joc iar formaţia vizitatoare a egalat la 7-7, în minutul 17. Puiu a aruncat mingea în bară de la 7 metri, apoi Dobre a parat o aruncare de penalitate iar HC Dunărea s-a desprins din nou, în minutul 21, la trei lungimi, 10-7, de adversara sa. A fost imediat 11-7 pentru gazde însă Zalăul a replicat pe finalul reprizei aşa că la pauză brăilencele aveau doar un singur gol avans, 14-13.
Repriza a doua s-a derulat după acelaşi scenariu. HC Dunărea a condus cu 21-16 în minutul 44 însă cu şase minute înainte de finalul meciului tabela consemna egalitatea, 23-23. Perianu a marcat pentru 24-23, Dobre a mai avut o paradă şi a fost aplaudată la scenă deschisă de spectatorii prezenţi în Polivalenta brăileană. Formaţia brăileană s-a impus cu 25-23 în primul meci, iar următoarea confruntare dintre cele două echipe va avea loc sâmbătă, la Zalău.
Ca de obicei Gheorghe Tadici şi-a făcut numărul însă de cele mai multe ori reproşurile sale la adresa arbitrilor reşiţeni au fost întemeiate.
Pentru HC Dunărea au marcat Moldovan 8 goluri, Perianu 7, Horjea 7, Irimia 2, Brot 1, iar pentru HC Zalău, Cârligeanu 5 goluri, Puiu 4, Lazăr 4, Rob 4, Cicic 3, Pintea 2, Paşca 1.