* meciul nu a avut istoric * echipa brăileană a condus pe tabelă din primul și până în ultimul minut de joc
Victorie la scor, 38-24, pentru HC Dunărea în etapa a 19-a din Liga Florilor.
Meciul nu a avut istoric. Echipa pregătită de Jan Leslie a condus din primul până în ultimul minut de joc.
HC Dunărea a deschis scorul în primul minut, prin Bors, iar la atacul următor și-a dublat avantajul, 2-0, după golul marcat de Schmelzer. Bardac a redus din diferență în minutul 3, dar au urmat două goluri semnate de Kanaval și în minutul 4 era 4-1 pentru HC Dunărea. A fost apoi 5-2 și 6-3 pentru gazde în minutul 7, gol înscris de Bors, după care diferența s-a mărit la patru lungimi, 9-5, pentru formația pregătită de Jan Leslie. HC Dunărea nu a lăsat nicio șansă adversarei, a jucat la un nivel la fel de bun, iar rezultatul s-a văzut pe tabelă. Gruparea de la Dunăre s-a desprins la 11-6 la jumătatea primei reprize și diferența s-a tot mărit, astfel că în minutul 28 Liscevic a stabilit cea mai mare diferență între cele două combatante, 17-10 pentru HC Dunărea.
Lixăndroi a marcat pentru 18-11, apoi a înscris Diagouraga care a stabilit scorul la finalul primei reprize, 18-12, pentru HC Dunărea.
Un prim act, în care Oana Bors a fost principala marcatoare a gazdelor, cu 5 goluri, iar Elena Șerban și-a trecut în cont 4 parade.
Liscevic a înscris primul gol al reprizei a doua, 19-12, în minutul 32. Aceeași diferență se înregistra pe tabelă în minutul 37, 22-15, în minutul 41, 24-17, însă la atacul următor Jezic a mărit la opt decalajul dintre cele două formații, 25-17. Tot Jezic a stabilit o diferență de 9 goluri, 29-20, în minutul 47.
HC Dunărea a condus cu 31-21, gol Lixăndroiu (min. 52) iar diferența s-a mărit la 11 goluri, 32-21, în minutul 54. A fost 37-23 cu două minute înainte de finalul meciului.
La ultima fază a jocului a marcat și Andreea Popa care a stabilit scorul final, 38-24, pentru formația brăileană.
Pentru HC Dunărea au marcat: Lixăndroiu 7, Bors 6, Jezic 5, Kanaval 3, Coteț 3, Michalak 3, Popa 3, Gonzalez 3, Liscevic 2, Mohamed 2, Schmelzer 1. Au mai jucat Bohme, Kovarova, Milosavljevic.
Șerban a avut 4 intervenții, Trusova 8 intervenții.