Victorie cu emoţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victorie cu emoţii

Partida de la Brăila nu a fost una la discreţia gazdelor, aşa cum se anticipa, ci una echilibrată şi cu răsturnări de situaţii. A fost un duel interesant în teren între Horjea şi Moldovan de o parte, Cartaş şi Ardean Elisei de cealaltă parte, câştigat în cele din urmă de brăilence, însă soarta partidei s-a stabilit abia în ultimele cinci minute ale părţii secunde.
Cartaş a marcat de două ori şi CSM Cetate Deva s-a desprins la 2-0.
Dunărea a marcat primul gol abia în minutul 6, prin Horjea, însă patru minute mai târziu a preluat conducerea, 3-2, după un contraatac iniţiat de Perianu şi finalizat de Czeczi. Ambele formaţii au mers apoi cap la cap până în minutul 25, moment în care tabela a consemnat ultima egalitate din prima repriză, 10-10. Gazdele au marcat de două ori, iar acest decalaj s-a regăsit pe tabelă şi la finalul primului act.
La reluare, Adespii a marcat primul gol pentru HC Dunărea şi tot ea a stabilit cea mai mare diferenţă de scor în favoarea gazdelor, 16-12, în minutul 33, iar cei peste 1.000 de spectatori brăileni vedeau deja conturată victoria favoritelor. Formaţia vizitatoare nu a renunţat însă la luptă şi, în minutul 48, a reuşit să egaleze prin Valentina Ardean Elisei. Mai mult, după o perioadă echilibrată, CSM Cetate Deva a trecut chiar în avantaj, 20-19, graţie reuşitei Melindei Toth.
Finalul de meci a fost interzis cardiacilor. Brăilencele s-au apărat foarte bine, Gabriela Vasile a reuşit să bifeze în total 11 intervenţii reuşite, iar în atac Horjea şi Moldovan au fost providenţiale. HC Dunărea a bifat astfel cel de-al cincilea succes din acest campionat.
Pentru HC Dunărea au marcat Horjea 7 goluri, Moldovan 5, Adespii 4, Perianu 2, Irimia 1, Drăguţ 1, Eşanu 1, Farcău 1, Czeczi 1, iar pentru CSM Cetate Deva, Cartaş 5 goluri, Ardean-Elisei 5, Petrinja 3, Din 3, Antoce 2, Toth 1, Krnic 1.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro