Victorie după un final de infarct | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victorie după un final de infarct

• Sportul Chiscani a condus cu 4-1 în minutul 58, dar s-a impus la un singur gol, 4-3, în partida cu Victoria Gugeşti • a făcut primul pas spre Liga a III-a • duminică urmează finala pentru locul întâi cu Avântul Valea Mărului

 

Campioana judeţului Brăila, Sportul Chiscani, era favorită certă la victorie în faţa omologei judeţului Vrancea, Victoria Gugeşti, formaţie cu un lot decimat, cu o singură rezervă, şapte jucători fiind testaţi pozitiv la Covid-19. Iar acest lucru s-a văzut şi în teren până în minutul 58. Până în acel moment formaţia pregătită de Georgel Pascu a făcut legea în teren, lucru reflectat şi de tabela de marcaj care indica un avantaj de trei goluri, 4-1, în favoarea Sportului.

Echipa din Chiscani a deschis scorul în minutul 13 după ce Cristian Pascu a transformat un penalty obţinut de Iordache. Sportul Chiscani şi-a trecut în cont o bară, în minutul 31, autorul şutului fiind Chihaia, iar în minutul 37 şi-a dublat avantajul graţei reuşitei lui Sergiu Simion. După doar două minute Mihăilă a redus din diferenţă astfel că la pauză Sportul Chiscani conducea cu 2-1.

La două minute de la reluare, după o cursă de peste 40 de metri, Crăciun i-a pasat lui Bolozan care l-a învins pe Lazăr iar campioana judeţului Brăila conducea cu 3-1. După alte 10 minute a înscris şi Manuel Pârliţeanu, era 4-1 pentru Sportul Chiscani şi partida părea jucată. Numai că din minutul 58, deşi în inferioritate numerică, Petrescu fiind eliminat încă din minutul 12, echipa pregătită de Octavian Bucătaru a fost cea care a dominat ostilităţile în teren. Victoria Gugeşti a redus din diferenţă în minmutul 65 după golul marcat de  Apenciucesei. În minutul 67 s-a restabilit egalitatea numerică, Vali Baciu fiind eliminat după ce a văzut cel de-al doilea cartonaş galben. Trei minute mai târziu echipa din Gugeşti a marcat şi al treilea gol, autor fiind D. Popa şi partida se relansa. Iar finalul a fost unul nerecomandat cardiacilor, dar totuşi cu happy-end pentru Sportul Chiscani care s-a impus cu 4-3 şi acum aşteaptă finala pentru locul întâi cu Avântul Valea Mărului.

 

Sportul Chiscani: Constandache – Iordache, V. Ioniţă, Dobrin, V. Baciu – A. Crăciun, Chihaia (min. 46: Bolozan), C. Pascu,  Pârliţeanu (min. 77: Tehiu) – V. Gheorghe (min. 77: Giol), Simion (min. 90: G. Ion).

Victoria Gugeşti: Lazăr – Mihăilă, Teodorescu, Petrescu, Petculescu – Dediu,Ciubotaru, Chivu, D. Popa, Duca (min. 32: Apenciucesei) – Bălosu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro