Victorie entuziasmantă pentru HC Dunărea în EHF European League | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Victorie entuziasmantă pentru HC Dunărea în EHF European League

* formația brăileană s-a impus cu 34-26 în partida cu Lokomotiva Zagreb * un alt pas important pentru calificarea în sferturile de finală ale competiției europene

 

 

HC Dunărea a bifat cel de-al treilea succes în EHF European League, impunându-se cu 34-26, după ce la pauză a condus cu 19-15,  în partida din etapa a 3-a a competiției, în fața ultimei clasate din grupa B, Lokomotiva Zagreb.

După această victorie entuziasmantă, formația brăileană a acumulat 6 puncte  și ocupă locul al doilea, la doar 2 puncte  în spatele liderului, Thuringer.

Meciul din această după-amiază, din sala Romeo Iamandi din Buzău, a fost echilibrat doar în primul sfert de oră, însă niciun moment nu s-a pus problema  învingătoarei.

Prkacin a adus-o pe Lokomotiva Zagreb în avantaj, însă da Rocha a restabilit egalitatea. Formația vizitatoare a condus din nou pe tabelă, la un gol, 1-2, dar Zivkovic a egalat în minutul 3, iar Araujo a adus-o pe HC Dunărea în avantaj, 3-2. În minutul 6, Zivkovic a marcat de două ori la rând și echipa gazdă a avut pentru prima dată un avantaj de două lungimi, 5-3. Echipa din Zagreb a mai avut o tresărire de orgoliu și a eglat la 5-5, însă la capătul primului sfert de oră HC Dunărea conducea cu 10-8, iar  în minutul 17 cu 12-8, după o “dublă” semnată de Liscevic. HC Dunărea a gestionat foarte bine finalul de repriză, a condus cu 15-10  în minutul 22, iar la pauză avea un avans de patru goluri, 19-15.

Repriza secundă a fost controlată de echipa pregătită de Jan Leslie.

Sus ținută frenetic de publicul spectator, HC Dunărea a condus  în permanență la cel puțin trei goluri, avea deja 32-25 în minutul 57 și asigurat un final de meci liniștit.

Gruparea de la Dunăre s-a impus cu 34-26  și a mai făcut un pas important pentru calificarea  în sferturile de finală ale EHF European League.

 

Pentru HC Dunărea au marcat: Liscevic 7 goluri, Quintino 5, Venancio 5, Zivkovic 4, Araujo 4, Jezic 2, Popa 2, da Rocha 2, Lupei 2, Udriștoiu 1. Trusova a avut 10 intervenții bune iar Serban 3.

Pentru Lokomotiva Zagreb au  înscris: Dramac 8 goluri, Buric 4, Mehmedovic 4, Prkcin 3, Trunkova 2, Malec 1, Curic 1, Japundza 1, Fures 1, Zrilic 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro