VIDEO Adevăr scos la iveală de imagini video: pietonul accidentat în zona bisericii Sf. Gheorghe traversa regulamentar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO Adevăr scos la iveală de imagini video: pietonul accidentat în zona bisericii Sf. Gheorghe traversa regulamentar

* imagini video postate pe rețele de socializare au arătat că pietonul de 65 de ani accidentat joi dimineață traversa pe marcajul pietonal * nu era vorba despre o traversare prin loc nepermis, așa cum se stabilise după primele cercetări la fața locului și după cum a reieșit din declarațiile martorilor

 

 

Accidentat pe marcajul pietonal. Imagini video postate astăzi pe rețele de socializare au arătat că pietonul de 65 de ani accidentat joi dimineață, pe strada G-ral Eremia Grigorescu, în zona bisericii Sf. Gheorghe, se angajase în traversarea regulamentară a străzii. În primă fază, după producerea accidentului rutier, polițiștii ne-au comunicat faptul că bărbatul s-ar fi angajat într-o traversare neregulamentară, el fiind lovit de un autoturism. Astfel, după cum ne-au comunicat reprezentanții IPJ Brăila, în dimineața zilei de 24 octombrie, în jurul orei 9.00, un bărbat de 43 de ani din Brăila conducea un autoturism pe Str. G-ral Eremia Grigorescu, dinspre Bulevardul Independenţei spre Griviţei. În zona bisericii Sf. Gheorghe, şoferul a accidentat un pieton în vârstă de 65 de ani din Brăila. Potrivit poliţiştilor, acesta se angajase în traversarea neregulamentară a străzii. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.

Acum imaginile video în care se vede clar că pietonul era pe marcaj au ajuns și la Poliție. De la Biroul de Presă ni s-a transmis faptul că: ”Imaginile video au fost analizate de polițiști și constituie mijloace de probă în cadrul anchetei. În urma vizualizării imaginilor s-a constatat că pietonul ar fi traversat regulamentar”.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro