VIDEO: Andreea Bordea, vicecampioană naţională la box | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

VIDEO: Andreea Bordea, vicecampioană naţională la box

brăileanca a fost învinsă la puncte, în finală, de Alina Lugigan din Bistriţa • Bordea are şanse să meargă la mondialele din India

 

La ediţia din acest an a Campionatului Naţional de box pentru tineret care a avut loc la Mangalia brăileanca Andreea Bordea a devenit vicecampioană naţională la categoria 54 kg. Pugilista pregătită de Cristian Bălan, Andreea Bordea, a câştigat primele două meciuri înainte de limită. Brăileanca a învins-o în primul meci, prin TKO, în repriza a doua pe Roxana Beiu de la CSM Călăraşi, iar în semifinale a dispus, tot prin TKO, în repriza a doua, de Ioana Uţă de la Chimia Rm. Vâlcea. În ultimul act al competiţiei de la categoria 54 kg, Andreea Bordea a fost învinsă la puncte de Alina Lugigan din Bistriţa şi a intrat în posesia medaliei de argint.

Cu toate că nu a câştigat titlul naţional, Andreea Bordea păstrează şanse reale de a fi selecţionată în lotul României pentru Campionatul Mondial feminin de box care va avea loc în India.

“Bordea a boxat foarte bine în primele două meciuri, dar, în finală, a fost învinsă de Lugigan, o pugilistă pe care brăileanca o învinsese la Cupa României. Acum a câştigat Lugigan, dar şi Bordea are în continuare şanse mari de a participa la Campionatul Mondial de box care va avea loc în India. Brăileanca îşi poate obţine biletul pentru mondiale la următoarele acţiuni de selecţie”, ne-a declarat antrenorul Cristian Bălan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro