• liderul Ligii a IV-a a câștigat cu 4-0 meciul cu Sportul Chiscani • Victoria Traian s-a impus cu 7-1 la Tricolorul Lanurile • Viitorul Galbenu revine pe podium
Cel mai interesant meci al etapei a 8-a era, raportat la locurile din clasament ale celor două combatante, cel de la Urleasca dintre liderul Ligii a IV-a, Viitorul Cireșu, și echipa de pe locul al 3-lea, Sportul Chiscani. În realitate a fost doar o partidă cu o unică protagonistă, echipa din Cireșu.
Streche (min. 4) nu a găsit spațiul porții cu un lob peste Constandache. Viitorul Cireșu a controlat jocul și în minutul 17 a beneficiat de un penalty, după un fault al lui Dobrin asupra lui Niță, iar Mihai Popa a șutat plasat, în dreapta lui Hîncu, pentru 1-0. Echipa din Cireșu a avut o dublă șansă de a-și majora avantajul în minutul 31 dar mingea șutată de Butiseacă a lovit transversala, a revenit în teren la Niță care a șutat pe lângă țintă. Hîncu (min. 41) l-a faultat în careu pe Alin Radu iar Mihai Popa a transformat impecabil penalty-ul dictat de centralul Marius Marchidanu și era 2-0 pentru Viitorul Cireșu.
Mihai Popa (min. 66) a trimis mingea în transversală, aceasta a revenit în fața porții, Butiseacă a șutat din 6 metri dar Hîncu a evitat golul. Niță (min. 68) a dus scorul la 3-0, iar Butiseacă a stabilit scorul meciului, 4-0 pentru Viitorul Cireșu, în minutul 84. Viitorul putea să mai înscrie în minutul 84 prin Mihai Popa, care putea realiza hat trick-ul, dar mingea șutată de acesta de la punctul cu var a lovit tansversala.
Viitorul Cireșu: Constandache – Spînu, A. Cotigă, B. Dumitru, V. Ion – Niță, Mîță, A. Radu, S. Butiseacă - M. Popa, S. Nicoliță. Rezerve: G. Matei, S. Matei, Dumitru, Zainea, F. Matei, I. Popa, Gheorghică, Cîrnu, V. Stan.
Sportul Chiscani: Hîncu – M. Pascu, Dobrin, Rîndunică, Fătu – G. Ioniță, Streche, Sgîrcitu, Stroe – Huțu, Sima. Rezerve: Cucu, R. Cotigă, Dinescu, Gavrilă, Dobrotă.
Victoia Traian s-a impus cu 7-1 la Tricolorul Lanurile. Pentru echipa pregătită de Bogdan Grigore și Nicu Rotaru au marcat Claudio Ene (min. 7), Ioan Șerbănescu (min. 12, 40, 57), Valentin Mogoș (min. 34), Luca Puia (min. 75), Alin Tănăsuică (min. 81), iar golul de onoare al gazdelor a fost semnat de Mihai Văsii, în minutul 39.
Tricolorul Lanurile: Marius Munteanu – Tudose, Șerbu, Frățilă, Buzea – Hangiu, Gruia, Neculai, S. Munteanu – Văsii, Boboc. Rezerve: M. Munteanu, Nichifor, Jantea, G. Chiriac , M. Chiriac.
Victoria Traian: A. Mihai – Orășanu, Preda, Stănciulescu, Cireașă - I. Șerbănescu, P. Ioan, M. Ion, De Araujo – Mogoș, Ene. Rezerve: Ursea, L. Rusu, S. Șerbănescu, Tănăsuică, Rancea, Recuci.
Primul punct obținut în deplasare de Suporter Club Brăila
Nou promovata Suporter Club Brăila a încheiat la egalitate, 3-3, meciul disputat în deplasare la Romanu, cu Daous Dava Brăila. Formația pregătită de Dragoș Trofin a condus de trei ori dar de fiecare dată a fost egalată.
Novac (min. 45), I. Băutu (min. 66 – autogol) și Balaban (min. 88) au marcat pentru echipa gazdă, Fătu (min. 25, 82) și Bălănică (min. 46) pentru Suporter Club.
ACS Comunal Cazasu a câștigat cu 7-3 partida de pe teren propriu cu ultima clasată, CS Făurei.
Pentru gazde au înscris Stănel Ion de două ori, R. Moroianu, Cîșu, Costea (autogol), Pascale, Pavel Andronache. Pentru CS Făurei au marcat Costea, Dumitru și Ivan.
Viitorul Galbenu s-a impus cu 7-1 la Viitorul Însurăței și revine pe podium.