Viitorul Cireșu, lider cu maximum de puncte în Liga a IV-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Viitorul Cireșu, lider cu maximum de puncte în Liga a IV-a

• formația din Cireșu a câștigat miercuri al 14-lea meci din acest sezon competițional și are 42 de puncte • în ultima partidă din 2023, Viitorul Cireșu a câștigat cu 6-3 partida cu ACS Comunal Cazasu

 

Etapa a 14-a a Ligii a IV-a, ultima care se derulează în acest an, a debutat miercuri cu un meci între liderul Viitorul Cireșu și ocupanta locului al patrulea, ACS Comunal Cazasu.

Cu toate că a plouat mărunt pe toată durata jocului și ambele formații au trimis în teren mulți jucători tineri, meciul a fost plăcut, s-a disputat într-un ritm alert, dar cu formația din Cireșu la cârma partidei.

ACS Comunal Cazasu a deschis repede scorul, în minutul 3, prin Cristian Garcef. Replica gazdelor a venit imediat cu un șut al lui Niță, mingea a fost deviată de portrul oaspeților până la Butiseacă, acesta a șutat la colțul scurt dar unul dintre apărătorii adverși a deviat-o în corner. În minutul 7, Viitorul Cireșu a restabilit egalitatea, 1-1, prin Gabriel Niță care a șutat pe jos, de la 22 de metri, iar portarul celor de la ACS Comunal Cazasu, cu mulți jucători în fața sa, a observat mingea abia după ce aceasta a poposit în plasă. În minutul 9, Alin Radu, după o acțiune personală, a marcat pentru 2-1. Putea fi 3-1 la faza următoare, dar mingea lobată de Mihai Popa a trecut peste transversală. Viitorul Cireșu a înscris și al treilea gol în minutul 12, dintr-o fază fixă. Mihai Popa a centrat din corner iar Stelian Nicoliță și-a trecut numele pe lista marcatorilor. La pauză a fost 4-1 pentru gazde, grație unei reușite ale lui Sorin Butisecă, după o centrare perfectă a lui Niță.

Repriza secundă a fost ceva mai echilibrată. Iulian Stan (min. 60) a dus scorul la 5-1, apoi ACS Comunal Cazasu a marcat de două ori, prin Stănel Ion (min. 75) și Dragu (min. 78) și scorul a devenit 5-3 pentru echipa din Cireșu.

Viorel Cîrnu a înscris în minutul 87 și liderul campionatului s-a impus cu 6-3.

Viitorul Cireșu încheie anul cu victorii pe linie și “iernează” în fotoliul de lider.

Viitorul Cireșu: Drăgan – V. Ion, Cotigă, B. Dumitru, Spînu – Niță, A. Radu, Zainea, S. Butiseacă - M. Popa, S. Nicoliță. Rezerve: Rățoi, S. Matei, I. Popa, Cîrnu, Gheorghică, I. Matei, V. Stan, I. Stan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro