• pe 20 noiembrie, toți elevii brăileni care beneficiază de burse școlare vor primi banii pentru primele două luni ale anului școlar • 13.636 de elevi din județ se află pe listele de plată, însă numărul este mai mic decât anul trecut, după eliminarea burselor de performanță și de reziliență • noua metodologie a burselor școlare aduce mai puțini bani și mai puțini beneficiar • doar 15% dintre elevii fiecărei clase pot primi bursa de merit, iar la nivel de județ, doar 2.185 de elevi se încadrează • de burse sociale vor beneficia 10.326 de elevi
Anul școlar 2025–2026 a adus schimbări importante pentru elevii care beneficiază de burse școlare. Primele sume aferente acestui an școlar vor fi plătite pe 20 noiembrie, dată la care elevii vor primi banii pentru lunile septembrie și octombrie. De la acea dată, bursele vor fi acordate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, în județ vor beneficia de burse un număr total de 13.636 de elevi, din care 2.185 elevi vor beneficia de burse de merit, 10.326 de burse sociale, 1.111 burse tehnologice, 8 burse pentru mame minore și 6 burse pentru elevi etnici/moldoveni.Comparativ cu anul școlar precedent, numărul beneficiarilor este mai mic, întrucât au fost eliminate bursele de performanță și bursele de reziliență, iar criteriile pentru bursa de merit au devenit mai restrictive.
Astfel, în anul școlar 2025–2026, Ministerul Educației a păstrat doar trei categorii principale de burse: burse de merit – acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură; burse sociale – pentru elevii din medii vulnerabile; burse tehnologice – destinate elevilor din învățământul profesional și tehnologic. Pe lângă acestea, continuă să existe burse specifice pentru mame minore, de care vor beneficia 8 eleve și burse acordate elevilor aparținând minorităților sau comunităților etnice (moldoveni) de care vor beneficia 6 elevi, însă numărul beneficiarilor acestor categorii este foarte redus la nivelul județului Brăila.
Bursa de merit – pentru cei mai buni 15% dintre elevi
Una dintre cele mai importante modificări ale acestui an școlar este limitarea procentului de elevi eligibili pentru bursa de merit la maximum 15% din efectivele fiecărei clase. Această schimbare a dus la scăderea considerabilă a numărului de beneficiari, mai ales în școlile cu rezultate bune, unde diferențele de medii sunt mici.
Pentru a primi bursa de merit, elevii trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții: să aibă media anuală cel puțin 9,00 în anul școlar anterior; să aibă media 10 la purtare; să nu aibă mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună (altfel pierd bursa pentru luna respectivă). Pentru elevii din clasa a V-a, bursa se acordă în baza mediilor obținute în primele două intervale de cursuri din anul școlar, iar listele cu beneficiari se stabilesc la începutul lunii ianuarie, urmând ca plata să se facă începând din februarie.
Elevii din clasa a IX-a primesc bursă de merit în funcție de media de admitere în liceu sau școala profesională, iar în cazul profilurilor vocaționale (artistic, sportiv, teologic sau militar), se ține cont de media finală de admitere. În plus, beneficiază automat de bursă de merit și elevii care, în gimnaziu, au obținut premii I la olimpiade naționale sau premii I–III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Conform datelor transmise de ISJ Brăila la nivelul județului Brăila sunt 2.185 de elevi care beneficiază de acest tip de bursă.
Bursele sociale – sprijin pentru elevii vulnerabili
Bursele sociale se acordă elevilor din toate ciclurile de învățământ care provin din familii cu venituri lunare mici (sub 50% din salariul minim net pe economie), precum și celor aflați în situații speciale. La nivelul județului Brăila 10.326 de elevi sunt beneficiarii acestui tip de bursă. Aceștia pot fi: elevi orfani de ambii părinți sau aflați în grija statului; elevi cu dizabilități sau boli cronice; elevi din familii cu venituri reduse; elevi care fac parte din familii afectate de situații sociale grave (boli oncologice, șomaj prelungit, lipsa locuinței etc.). Pentru a continua să primească bursa socială, elevii trebuie să promoveze toate disciplinele și să aibă media 10 la purtare. În cazul corigenței la mai mult de o materie sau a acumulării a peste 20 de absențe nemotivate, dreptul la bursă socială se suspendă.
Bursa tehnologică – pentru elevii din învățământul profesional
Bursa tehnologică, în valoare de 300 de lei lunar, se acordă elevilor din învățământul profesional și dual, pentru a sprijini continuarea studiilor și formarea profesională. Scopul acestei burse este de a încuraja tinerii să urmeze o calificare practică și să reducă abandonul școlar în rândul elevilor din mediul rural sau cu dificultăți materiale.La nivelul județului de acest tip de bursă vor beneficia 1.111 elevi.
Cât valorează bursele și cum se plătesc
Cuantumurile burselor pentru anul școlar 2025–2026 rămân aceleași ca în anul precedent: 450 de lei pe lună pentru bursa de merit, 300 de lei pe lună pentru bursele sociale și tehnologice, iar 700 de lei pentru bursa acordată mamelor minore. Plata se face prin transfer bancar sau în numerar, în funcție de preferințele elevului și ale familiei. Unitățile de învățământ nu pot impune o anumită bancă pentru deschiderea conturilor, iar dacă data de 20 cade într-o zi nelucrătoare, plata se face în ziua lucrătoare anterioară. Trebuie precizat însă că bursele de merit nu se acordă integral pentru lunile de vacanță, ci se calculează în funcție de numărul de zile de cursuri efective din luna respectivă.
Față de anul școlar anterior, sistemul burselor a fost simplificat, dar și înăsprit. Dispar bursele de performanță, prin care erau recompensați elevii cu rezultate excepționale, și cele de reziliență, destinate sprijinirii elevilor cu medii bune proveniți din familii afectate de dificultăți economice.