Vinurile de Alsacia, în căutarea afirmării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vinurile de Alsacia, în căutarea afirmării

Alsacia, renumită pentru vinurile sale albe, este în căutarea recunoaşterii pentru vinurile roşii ca bază pentru Pinot Noir, aceasta fiind constant preocupata de o apropiere de marile vinuri Pinot de Burgundia, informează agerpres.ro.
„Se poate obţine o producţie la fel de bună ca în Burgundia", a spus viticultorul Jean-Pierre Frick, prezentând un Pinot Noir de un roşu profund, tras dintr-un butoi mare de stejar din pivniţele Pfaffenheim din apropiere de Colmar.

Un mare atu moştenit de la tradiţia germană

„Clima noastră este aproape mai bună decât a lor şi avem, de asemenea soluri magnifice în Alsacia", a adăugat viticultorul care produce pe solurile calcaroase de la Strangenberg şi Rot Murle, vinuri roşii bio cu randamente mici. Complexitatea solului alsacian este, de asemenea, foarte asemănătoare cu cea din Burgundia, cele două regiuni fiind situate într-o continuitate geologică. Pe piaţa mondială, vinurile alsaciene beneficiază de asemenea de un mare atu moştenit de la tradiţia germană: acela de a putea să includă numele strugurilor pe etichetă, asemănător vinurilor din Lumea Nouă.
Singurii struguri roşii cultivaţi în Alsacia, Pinot Noir, suferă încă în prezent de un handicap comercial important: nu pot fi comercializaţi sub denumirea clasificării „Grand cru", chiar şi atunci când sunt cultivaţi pe o parcelă clasificată.
Aceasta excludere este explicată în parte prin „relativa condescendenţă" cu care erau încă privite în urmă cu câţiva ani vinurile roşii din Alsacia, a explicat Frédéric Bach, director al Asociaţiei viticultorilor din Alsacia (AVA): este vorba despre vinurile diluate cu randamente ridicate, „lejere şi foarte agreabile, care navighează între roşu şi rosé", servite de obicei foarte proaspete.

Un drum foarte lung

Probabil, regula s-ar putea schimba: casa de vinuri Walled, cu o duzină de alte domenii, va cere, înainte de sfârşitul anului Institutului naţional al originii şi calităţii vinurilor (Institut national de l"origine et de la qualité, INAO) dreptul de a eticheta ca „Grand cru" vinuri roşii din trei regiuni clasificate: Vorbourg, Hengst şi Kirchberg de Barr. Şi alte cereri asemănătoare sunt în curs de pregătire. Renumit în întreaga Europă în Evul Mediu, vinut roşu de Alsacia a parcurs un drum lung: de la 2% dintre viile regionale în 1969, suprafaţa plantată cu Pinot Noir reprezintă astăzi 10% din aceste vii. De asemenea, a evoluat şi calitatea, vinul devenind din ce în ce mai viguros şi mai structurat, strugurii fiind maceraţi mai mult timp, a relevat Frédéric Bach.
Punctul de vedere este împărtăşit de Romain Iltis, cel mai bun Sommelier din Franţa în 2012, care oferă spaţiu suficient pentru vinul roşu alsacian pe lista de vinuri de la Villa Lalique, restaurantul său din nordul Alsaciei. Potrivit opiniei sale, astăzi se parcurge o nouă etapă prin angajarea a tot mai mulţi viticultori pe drumul deschis de câţiva pionieri din Alsacia.

Burgundia rămâne modelul

Printre ei, Jean-Michel Deiss, care elaborează de 40 de ani un vin roşu vulcanic puternic pe dealul Burlenberg din Bergheim, un sol calcaros destul de asemănător celui de la Cotes de Nuit. „Pasiunea mea pentru roşu Burlenberg mi-a schimbat perspectiva cu privire la modul în care fac vin", a spus Jean-Michel Deiss, care aşteaptă acum „o revoluţie" calitativă în Alsacia având ca rampă de lansare vinul roşu.
„Pinot Noir este un strugure atât de fragil, încât nu suportă mediocritatea" şi necesită eforturi importante pentru realizarea unei producţii de calitate, a confirmat somelierul Romain Iltis. „Burgundia rămâne modelul, acolo fiind produse cele mai celebre vinuri Pinot Noirs ale lumii", a spus Romain Iltis. Cu toate că există vinuri Pinot Noir foarte bune în Oregon (SUA) sau Noua Zeelandă, cele din Alsacia „vor avea o carte de jucat", a spus somelierul.
În timp ce în Burgundia vinurile de Beaune, Pommard şi Volnay, decimate în ultimii ani de mai multe episoade de grindină, au făcut preţurile prohibitive este loc pentru vinurile roşii de Alsacia, consideră Jean-Michel Deiss. „Există o cerere puternică la nivel global pentru Pinot Noir", confirmă Véronique Mure, ale cărei vinuri roşii se epuizează regulat din stocuri de câţiva ani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro