Viteza salvării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Ambulanța în pandemie!

Viteza salvării

* numai în luna octombrie a acestui an, SAJ Brăila a primit 5953 de solicitări, dintre care 3260 au fost doar pentru cazuri de covid, o cifră enormă, nu doar față de luna august a acestui an, când se înregistrau 12 solicitări la cazuri covid, ci și față de numărul de echipaje disponibil al Serviciului Județean de Ambulanță Brăila, pe întreg județul * ”Inchipuiți-vă că toate aceste activități enumerate presupun eforturi crescute, epuizante pentru echipajele noastre (medici, asistenți, ambulanțieri) pentru că nu e ușor, nici sănătos să porți echipamentul individual de protecție 1,2,6,9, chiar 12 ore pe zi (așa cum merg echipajele de recoltare PCR), dar o facem din convingerea că meseria aleasă trebuie onorată la un nivel optim, cu toate greutățile și inconvenientele ce au apărut în acești ani, cu totul atipici”, ne-a mărturisit managerul SAJ Brăila, Viorica Iuga

 

De doi ani de zile, criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus calcă la maximum pedala de accelerație a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila. În mod cert, și ale altor ambulanțe din țară, nu doar din Brăila. Sunt oameni care stau non-stop pe drumuri, care gonesc la viteze maxime, zi de zi, oră de oră, pentru a salva vieți sau pur și simplu pentru a da o mână de ajutor bolnavilor care apelează numărul unic de urgență 112. Din păcate, este o presiune continuă și de o parte și de cealaltă a receptorului. Oamenii sunt speriați și pe bună dreptate! Apelează 112 și cer o ambulanță - ieri dacă se poate. Numai în luna octombrie a acestui an, SAJ Brăila a primit 5.953 de apeluri. Asta înseamnă o medie, pe zi, de 200 de urgențe. Enorm! Enorm și față de luna august a acestui an, când au fost înregistrate cu 1.607 apeluri la 112 mai puține față de octombrie, adică 4.346 de urgențe. Dar este enorm și de la o zi la alta, iar cifrele vorbesc de la sine. SAJ Brăila se confruntă cu record după record de solicitări, iar asta înseamnă automat și timpi mai mari de așteptare pentru pacienți. Pentru ambulanțieri este un du-te vino continuu. Nu mai au răgaz de nimic, iar de concedii de odihnă au uitat demult. ”E important și greu de imaginat, nu mai spun de suportat, efortul de colectare a datelor, prioritizare a solicitărilor, repartizare a echipajelor pe cazuri, într-un cuvânt DISPECERIZARE, un iureș continuu și crescând în intensitate, fiecare dorind și crezând că este singura și prima persoană care apelează serviciul de urgență, pretinzând prioritate și rapiditate extremă. Astfel se adaugă și încercarea și efortul intens psihic de a păstra un <cap limpede> pentru a organiza rezolvarea solicitărilor, dar și pentru a aplana unele situații de neînțelegere, iritare sau conflict pentru nobilul scop de a ajuta și rezolva problemele pentru toată lumea, pacienții de la domiciliu, din stradă, din spital, din laboratoare sau alte instituții medicale”, a declarat pentru ”Obiectiv” managerul Serviciului de Ambulanță Județean Brăila, medicul Viorica Iuga. Pentru a face față numărului mare de solicitări s-a decis așadar amânarea tuturor concediilor de odihnă, dar și anularea multor libere ale angajaților SAJ, care formează, în total, 24 de echipaje pentru întreg județul. Vorbim de două echipaje cu medic și asistent medical, 10-12 echipaje doar cu asistent medical în oraș, 5-7 echipaje cu asistent medical în județ și două, până la trei echipaje de transport, cu ambulanțier. ”Poate par multe, dar zilnic două echipaje cu asistent medical pleacă la testări PCR, câte 45-60 persoane înscrise la 112, ceea ce înseamnă cam 12-13 ore în echipament. Credeți-mă, sunt de mare admirație acești oameni. Apoi, între unu și patru echipaje (cu sau fără medic) pleacă la București sau Iași aproape zilnic, cu urgențe, plus apelurile la 112, dar și cele din spitale pentru transferul sau transportul bolnavilor la domiciliu, Covid sau nu, sunt într-un număr mediu de 250 la 24 de ore, aproape cu 80-100% mai mult ca în lunile de vară. La toate acestea se mai adaugă și asistența medicală la manifestări sportive, în majoritate cu medic adus din liber(...) De asemenea, pacienții au fost transportați și în alte orașe unde se mai găseau locuri libere în secțiile de ATI în special, pe o rază lărgită în tot estul țării, de la Botoșani la Călărași. Efortul susținut nu este doar de ordin fizic, de muncă epuizantă, cât și psihic, de permanentă presiune și a timpului de echipare, deplasare, tratare a semenilor noștri. (…) A ajuns o minune să te echipezi doar o dată pe tură (…)”, ne-a mărturisit conducerea SAJ Brăila. O minune pentru că, față de vara acestui an, când s-au redus restricțiile și s-a vorbit de marea relaxare, în perioada septembrie-octombrie, solicitările ambulanței, pentru persoane cu simptome COVID grave și foarte grave, au explodat. De exemplu, dacă în luna august au fost înregistrate, la Brăila, 12 solicitări la cazuri Covid, în octombrie au fost 3.260, iar asta nu e tot. Pe lângă aceste solicitări la cazuri Covid, luna trecută, ambulanțierii au mai fost solicitați și pentru 1.272 de teste rapide, la 1.889 de recoltări PCR pentru spitale și DSP Brăila și la 1.509 de cazuri non-Covid. Tot luna trecută, SAJ Brăila a reînceput procesul de vaccinare la domiciliu, inițiat în martie 2021, pentru persoanele nedeplasabile. O acțiune care se desfășoară în colaborare cu Direcția de Asistență Socială, unde se primesc solicitările. ”Închipuiți-vă că toate aceste activități enumerate presupun eforturi crescute, epuizante pentru echipajele noastre (medici, asistenți, ambulanțieri) pentru că nu e ușor, nici sănătos să porți echipamentul individual de protecție 1,2,6,9, chiar 12 ore pe zi (așa cum merg echipajele de recoltare PCR), dar o facem din convingerea că meseria aleasă trebuie onorată la un nivel optim, cu toate greutățile și inconvenientele ce au apărut în acești ani cu totul atipici”, a mai adăugat medicul Viorica Iuga, care recunoaște că 2021 a fost un an greu, poate cel mai greu de până acum. Au cunoscut și boala pe propria lor piele, dar au cunoscut și solidaritatea și oameni darnici, care le-au descrețit frunțile și le-au bucurat ochii. ”Nu pot să trec peste ajutorul acordat de sponsori serviciului nostru, constând în aparate de dezinfecție a ambulanțelor și încăperilor, echipamente de protecție, dezinfectante pentru suprafețe și tegumente, chiar și mese calde trimise de unele restaurante personalului SAJ aflat la datorie. Un mare MULȚUMESC din partea noastră brăilenilor cu suflet mare și solidar cu salvatorii! Am primit în tot acest timp ajutor susținut și constant de la ISU Brăila, prin repartiții naționale de materiale de protecție necesare (combinezoane, mănuși, viziere, dezinfectante). Depindem de o bună coordonare și aprovizionare cu materiale sanitare de protecție anti-COVID, problema spinoasă cu care ne confruntăm deja de doi ani, adaptând resursele financiare la nevoile specifice pandemiei, cu riscul permanent de a fi descoperiți sau aproape de limită”, ne-a mai spus conducerea SAJ Brăila. În ciuda acestor presiuni provocate de pandemia de Covid-19, toți angajații care țin ambulanțele în mișcare țin să trasmită brăilenilor că nu lasă garda jos și că vor asigura aceeași prioritate tuturor solicitărilor pe care le primesc, indiferent că sunt cazuri covid sau non covid. ”Vrem să-i asigurăm pe toți concetățenii noștri că Ambulanța muncește din greu, dar nu se lasă doborâtă de greutăți, pentru a ajuta în momentele dificile pe toți cei care apelează la serviciul nostru (…) Ne dorim din suflet să ne menținem sănătoși cu toții, colegii și pacienții, rezistenți la toate valurile și mutațiile acestui flagel! Ne dorim ca familiile (și nu cred că există multe neafectate) care au trecut prin boală, care au pierdut persoane dragi în această perioadă, care au suferit și material-economic rigorile pandemiei, să iasă cât mai repede, cât se poate de puternice și întărite din acest neobișnuit și nedorit război cu virusul”, este mesajul comun al echipei SAJ Brăila, care încurajează populația să se vaccineze, dar și să respecte măsurile primare ce țin de igienă (spălat pe mâini, purtarea măștii pe nas și gură). De asemenea, conducerea SAJ Brăila mai sfătuiește cetățenii  să evite aglomerațiile de orice fel, să anunțe medicul de familie despre simptomele “răcelii” inițiale sau “indispoziției digestive” pentru a primi sfaturi de comportament și tratament adecvat situației, să-și procure de la farmacie pulsoximetre și, obligatoriu, ”să apeleze numărul de urgență 112 în cazurile grave de febră ridicată, tulburări (pierdere de conștiență), greutate în respirație (dispnee) saturație a oxigenului sub 90%, transpirații, dureri musculo-articulare  intense în contextul <răcelii>, totul pentru a putea beneficia de internarea, testarea și tratamentul necesar în spital și evitarea pe cât mai mult posibil a unei evoluții nefavorabile (deces) și să se vaccineze !!! ”, a punctat managerul SAJ Brăila, Viorica Iuga. În ceea ce privește imunizarea în rândul personalului Serviciului de Ambulanță Brăila, conform aceleiași surse, 50% din personal s-a vaccinat cu schema completă, în timp ce unii au și doza booster și 12 angajați au trecut deja prin boală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro