"Faptul că un venit de tip salarial obţinut din muncă este supus impozitării mi se pare normal. În principiu, sunt de acord", a spus Vlădescu.
El a adăugat că, în opinia sa, toţi beneficiarii ar trebui să plătească contribuţii de asigurări şi pensii. "Este vorba de intrarea în normalitate", a afirmat ministrul.
Anterior, ministrul muncii, Mihai Şeitan, a declarat că proiectul legii pensiilor, ce urmează a fi aprobat de guvern la începutul lui februarie, prevede plata CAS şi în cazul contractelor pe drepturi de autor şi convenţii civile până la un plafon maxim de cinci salarii medii pe economie.
"Este o prevedere introdusă în proiectul legii pensiilor, ce vizează plata CAS-ului pentru cei plătiţi cu drepturi de autor şi contracte civile, pentru ca aceştia să poată beneficia şi ei de pensie. Această contribuţie se va plăti până la nivelul de cinci salarii medii pe economie", a afirmat Şeitan.
"Proiectul de lege a fost înaintat pentru analiză miniştrilor în ultima şedinţă de guvern, urmând ca până săptămâna viitoare să centralizăm propunerile care vin din partea tuturor ministerelor", a completat ministrul muncii.
Proiectul de lege va fi aprobat cel mai probabil de guvern la începutul lunii februarie, urmând ca apoi să fie trimis în Parlament.
