Vladimir Putin a semnat decretul care suspenda participarea Rusiei la Tratatul CFE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vladimir Putin a semnat decretul care suspenda participarea Rusiei la Tratatul CFE

Presedintele rus Vladimir Putin a semnat decretul care suspenda participarea Rusiei la Tratatul privind Fortele Conventionale in Europa (CFE), un document cheie care reglementeaza securitatea pe continentul european, a anuntat, vineri, Kremlinul, citat de AFP.
"Am aflat in cursul acestei dimineti" ca seful statului a semnat legea "privind suspendarea de catre Federatia Rusa a participarii la Tratatul Fortelor Conventionale din Europa", a declarat un ofiter de presa al Kremlinului.
Legea a fost adoptata de Duma de Stat (Camera inferioara a Parlamentului rus) la 7 noiembrie si de Consiliul Federatiei (Camera superioara), la 16 noiembrie.
Rusia, care se opune extinderii NATO catre frontierele sale si proiectului american antiracheta in Europa, si-a anuntat intentia de a-si suspenda participarea la tratatul CFE incepind cu 12 decembrie, din cauza unui acord cu NATO privind ratificarea versiunii revizuite a acestuia.
Tratatul CFE a fost semnat in 1990 de statele membre NATO si cele semnatare ale Pactului de la Varsovia, cu un an inaintea destramarii URSS. Acest tratat care limiteaza folosirea tancurilor, avioanelor si armelor grele pe continent, a fost "adaptat" in 1999 la Istanbul, pentru a lua in considerare disparitia blocului sovietic.
Statele NATO nu au ratificat insa aceasta noua versiune, cerind retragerea trupelor rusesti din regiunile separatiste proruse din Georgia si Republica Moldova, doua foste republici sovietice.
Potrivit "unui oficial de rang inalt" din cadrul Ministerului rus al Apararii, citat vineri de agentia Interfax, moratoriul adoptat de Moscova nu va duce la o dislocare imediata a trupelor ruse la frontiera tarii.
"Intrarea in vigoare a moratoriului nu inseamna ca Rusia va deplasa imediat trupele pe flancurile sale. Dar ne rezervam dreptul de a ne deplasa fortele pe teritoriul nostru, acolo unde consideram aceasta masura indispensabila", a precizat sursa citata, reluind declaratiile facute in ultimele saptamini de mai multi generali rusi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro