Voinţa Vişani – Victoria Traian, meciul cap de afiş al sferturilor de finală ale Cupei României, faza judeţeană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Voinţa Vişani – Victoria Traian, meciul cap de afiş al sferturilor de finală ale Cupei României, faza judeţeană

* AFC Urleasca şi Viitorul Şuţeşti sunt favorite la victorie * astăzi avem derby în Liga a IV-a la Plopu: Viitorul Ianca – Victoria Traian * un meci arbitrat de Ionel Ivan, arbitru cu experienţa primei ligi

 

 

La mijlocul acestei săptămâni, la sediul AJF Brăila a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României la fotbal, faza judeţeană, la care vor participa opt formaţii, şapte din Liga a IV-a şi una din Liga a V-a, Gloria Movila Miresii.

Meciul cap de afiş al acestei runde se va desfăşura la Vişani între două dintre ocupantele podiumului din Liga a IV-a, Voinţa Vişani şi Victoria Traian. O partidă în care echipa gazdă va miza pe experienţa jucătorilor ei, Pungă, Dobrică, Butiseacă, iar formaţia vizitatoare merge, în mare, pe mâna juniorilor formaţi şi pregătiţi de Puiu Antohi. Însă şi la Victoria Traian sunt jucători cu experienţă precum Costel Roşu, Ciocan sau Neluţu Zăgan.

Nici liderul Viitorul Ianca nu are o misiune uşoară în această fază a competiţiei, pentru că, în cazul în care Viitorul Însurăţei reuşeşte să se prezinte la Plopu cu lotul complet, meciul va fi unul interesant, dar mai ales echilibrat, în care orice echipă poate face pasul spre faza următoare.

În celelalte două partide cele mai mari şanse de a accede în semifinale le au AFC Urleasca şi Viitorul Şuţeşti, formaţii care sunt net superioare din punct de vedere valoric al loturilor.

Cele patru meciuri vor avea loc miercuri, 8 mai, de la ora 17.00.

În caz de egalitate după expirarea timpului regulamentar de joc, se vor disputa două reprize de prelungire a câte 15 minute fiecare, iar dacă egalitatea va persista, câştigătoarea va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare de la 11 metri.

 

Programul sferturilor de finală:

Voinţa Vişani – Victoria Traian

Gloria Movila Miresii – Viitorul Şuţeşti

Pandurii Tudor Vladimirescu – AFC Urleasca

Viitorul Ianca – Viitorul Însurăţei

 

Etapă cu meciuri “tari” în play-off

 

Astăzi, 4 mai, de la ora 11.00, la Plopu are loc meciul tur din turneul play-off dintre echipele care se luptă pentru primul loc în Liga a IV-a, Viitorul Ianca - Victoria Traian, cel care permite accederea la meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a. Iar AJF Brăila a delegat cei mai buni arbitri pentru acest derby. Este vorba despre Ionel Ivan, care are experienţa primei ligi, iar ca arbitri asistenţi au fost desemnaţi Marius Marchidanu, arbitru de Liga I şi Andrei Ichim.

Între cele două formaţii a mai rămas o diferenţă de doar 3 puncte. Dacă Viitorul Ianca se impune în acest meci face pasul decisiv spre câştigarea titlului de campioană judeţeană a Ligii a IV-a, în schimb, dacă Victoria Traian va câştiga, aceasta devine principala pretendentă la câştigarea campionatului.

O altă partidă cu grad înalt de dificultate se va disputa la Cazasu, de la ora 15.00, între AFC Urleasca, o echipă nou promovată în acest eşalon dar care dispune de unul dintre cele mai bune loturi din Liga a IV-a şi Viitorul Şuţeşti, performera rundei precedente. Un meci care se anunţă a fi viu disputat şi cu multe goluri.

În play-out, partida Dunărea Tichileşti – Pandurii Tudor Vladimirescu se dispută duminică, 5 mai, la Tudor Vladimirescu.

 

Programul meciurilor din etapa a 5-a a turneului play-off:

Viitorul Ianca - Victoria Traian

AFC Urleasca – Viitorul Şuţeşti

Programul meciurilor din etapa a 4-a a turneului play-out:

ACSC Cazasu - Viitorul Însurăţei

Dunărea Tichileşti – Pandurii Tudor Vladimirescu

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro