Votul în ţara lui Borat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Votul în ţara lui Borat

Când ţara stă să se scufunde în mocirla unei economii profund ineficiente, noi ne indignăm fie de ţopăiala tâmpă a lui Geoană, din momentul afişării exit-poll-urilor, fie de cinismul glumei tipic băsesciene, cu "Un fleac, i-am ciuruit!". Ne lăsăm prinşi în ridicolul acestui spectacol politicianist, pierzând din vedere lucrurile cu adevărat importante. Iar când politicienii vor reuşi, în sfârşit, să-şi împartă ciolanul puterii, şi se vor aşeza să-l roadă, făcându-se că lucrează pentru binele ţării, ne vom da seama că iar ne-au tras pe sfoară, că noi am rămas cu patima înjurăturilor, iar ei, bine-mersi, cu conturile pline.

O temă de dezbatere mai importantă decât naivitatea lui Geoană şi tupeul lui Băsescu îmi pare faptul că ambele tabere au reuşit să cumpere sute de mii de voturi cu câte un litru de ulei sau un kil de zahăr. Odată cu lansarea acuzaţiilor de fraudare a alegerilor, au apărut în presă informaţii despre scara masivă la care s-a practicat această momire a electorilor, cu precădere în zonele rurale sărace. Personal, văd în acest fenomen nu doar realitatea României profunde, ci, în egală măsură, efectul şi cauza actualei clase politice. Efectul incompetenţei şi lăcomiei politicienilor, care au dus la sărăcirea până în pragul dezumanizării şi pierderii demnităţii de sine a unei pături tot mai mari din populaţie. Pe cale de consecinţă, din cauză de aşa alegători, avem aşa politicieni! Ducând raţionamentul mai departe, la aşa alegători şi politicieni, păcat că-i locuită ţara asta frumoasă. "Ţara lui Borat", aşa e percepută România în Occidentul care, de când s-au găsit aici decorurile perfecte pentru acea comedie cinică, priveşte satele noastre mizere ca pe o oglindă a lumii a treia prinsă la cingătoarea Europei. Cum să scăpăm de acest complex, iată o întrebare căreia ar trebui să-i căutăm cu toţii răspuns. O întrebare ce n-a reuşit, însă, să prindă un loc mai în faţă, pe agenda preocupărilor publice a ultimilor 20 de ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro