"Eşti fan Dacia Unirea? Vrei să devii membru asociat - cotizant la Dacia Unirea? Vino marţi, 2 februarie 2016, de la ora 17:00, în sala Cavadia de la Societatea «Lyra», din strada Cojocari, nr. 21, pentru a participa la întâlnirea cu membrii fondatori ai Asociaţiei Club Sportiv Dacia Unirea Braila", este invitaţia pe care şefii echipei fanion a oraşului Brăila o adresează iubitorilor sportului cu balonul rotund din oraşul nostru. Ca să pună bazele unui club puternic atât din punct de vedere sportiv, cât şi financiar clubul are nevoie de susţinători, iar brăilenii care vor dori să sprijine cu bani Dacia Unirea o vor putea face într-un cadru legal. De aceea, cu prilejul acestui eveniment, conducerea echipei de fotbal îi va informa pe cei prezenţi cu privire la drepturile şi obligaţiile ce le revin membrilor asociaţi - cotizanţi.
"Îi invităm pe iubitorii sportului rege din Brăila şi din judeţ să devină membri asociaţi - cotizanţi la clubul Dacia Unirea, iar în cadrul acţiunii pe care o vom organiza marţi, la ora 17.00, le vom comunica celor care vor veni la eveniment şi care vor dori să ni se alăture, drepturile şi obligaţiile, conform statutului clubului. Vom mai face şi o sinteză a unui plan strategic de dezvoltare a fotbalului brăilean până în 2020, de aceea este bine ca la acest eveniment să participe cât mai mulţi iubitori ai fotbalului de pe plan local", a declarat Vasile Popa, vicepreşedintele clubului Dacia Unirea.