Zeci de morţi în sud-estul Indiei, în naufragiul unui vapor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zeci de morţi în sud-estul Indiei, în naufragiul unui vapor

Ambarcaţiunea avea la bord 43 de persoane, inclusiv turişti, atunci când s-a răsturnat în largul coastelor Port Blair, capitala arhipelagului, potrivit unui oficial local citat de postul de televiziune NDTV.
Aproximativ 12 persoane au fost salvate, iar căutările unor eventuali supravieţuitori continuau, a anunţat guvernatorul insulei, A. K. Singh, într-o intervenţie pe postul NDTV.
Premierul indian Manmohan Singh şi-a exprimat tristeţea şi a prezentat condoleanţe părinţilor victimelor, fără să confirme numărul morţilor.
Arhipelagul Andaman şi Nicobar cuprinde 572 de insule.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro