Ziua în care l-am apreciat pe antipaticul Nechita şi am detestat-o pe Simona Drăghincescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua în care l-am apreciat pe antipaticul Nechita şi am detestat-o pe Simona Drăghincescu

Nu am simpatie pentru absolut nici un ales local sau judeţean. Nu pot fi prieten cu ei, nici măcar amic, din simplul motiv că nu ne intersectăm nicăieri în ceea ce priveşte interesul public. Ei au interesul lor, eu am interesul ca oamenii care plătesc taxe şi impozite în acest oraş să nu mai fie jecmăniţi la drumul mare. Prin urmare, nu dau nici doi bani pe Ovidiu Nechita şi Simona Drăghincescu, doi aleşi (pe liste) de brăileni.

Dar, judecând conflictul care s-a iscat în CJ Brăila, când Nechita a primit avertisment din partea coaliţiei PSD-Şi-Alţii, nu pot să stau cu mâinile în slip şi să îi aplaud pe nen-tu Francisk Chiriac şi acoliţii lui.

Nechita a pus o întrebared e bun simţ: cum s-au cheltuit 90.000 de lei, în afacerea Orizicola? Este vorba despre bani publici. Francisk Chiriac nu a răspuns, căci el deja se crede de 3x baron decât Bunea Stancu. În schimb, în locul lui Chiriac au răspuns coteii. De exemplu, Simona Drăghincescu a simţit nevoia să spună că pe ea nu o reprezintă alesul Nechita, care (şi el) a fost votat de brăileni, tot pe liste. Păi, te cred şi eu, dacă e să judecăm luările de poziţie ale Simonei Drăghincescu, aş spune că pe ea o reprezintă dl. Francisk Chiriac, nicidecum pârlitul ăsta de Ovidiu Nechita.

Lucrurile sunt simple. Ovidiu Nechita, oricât de antipatic mi-ar fi mie (şi îmi este antipatic) a făcut un demers absolut de bum simţ. Nechita este în opoziţie (PNL) şi din această postură are obligaţia să vegheze la derapajele şi furăciunile făcute de cei aflaţi la putere. Altfel spus, antipaticul de Nechita şi-a făcut treaba în acest caz. El l-a întrebat într-o şedinţă publică pe Chiriac unde s-au dus 90.000 de lei din bani publici. Şi, în schimb, Nechita a primit un avertisment. Asta sună a căluş în gură, a bocanc pe grumazul opoziţiei. Dar cum îşi permite un ales local pe liste, ca Francisk Chiriac (care nu a fost ales uninominal), să dea avertismente colegilor din Consiliul Judeţean Brăila, folosindu-se de coaliţia care l-a propus pentru postul de preşedinte? Păi, pentru că aşa vrea muşchiul lui – ar scrie Simona Drăghincescu pe Facebook, care face parte din coaliţia care îl sprijină pe Francisk Chiriac.

Ce ironie: acum câţiva ani, Simona Drăghincescu era vârful de lance al opoziţiei, această Doamnă de Fier a Brăilei. Iar acum am ajuns să îl laud pe unul ca Ovidiu Nechita pentru faptul că îşi face treaba în calitate de consilier judeţean al opoziţiei. Când şi-o face nu când face pe bufonul şi-aruncă minciuni în dreapta şi-n stânga. Pentru astea va veni şi vremea lui să răspundă. (Simona URÂCESCU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro