Zona de picnic de la coada lacului va fi amenajată provizoriu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zona de picnic de la coada lacului va fi amenajată provizoriu

Municipalitatea brăileană va amenaja, la modul provizoriu, zona situată în coada lacului, pentru ca brăilenii să se poată duce în perioada următoare la picnic, într-un mod cât de cât civilizat, în conformitate cu noua lege. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Aurel Simionescu a explicat că se vor aduce în zonă toalete ecologice, grătare, apă şi pubele, măcar pentru perioada 28 aprilie - 1 mai. "Am discutat cu Romsilva, sunt câteva propuneri pentru locurile de picnic. Am dat dispoziţie, să facem demersurile astfel încât locul de la coada lacului să fie amenajat pe un sistem de provizorat, deocamdată. Nu se poate face chiar tot ce zice legea să se facă, dar măcar să asigurăm condiţiile necesare pentru o activitate civilizată în zonă. Adică toalete ecologice, grătare, apă, pungi, pubele şi toate celelalte. Şi oarece delimitare, ca să nu se ducă lumea în toată pădurea. Vom vedea apoi încă vreo două zone în care să încercăm să rezolvăm lucrurile", a precizat primarul.
Ieri, câţiva angajaţi ai firmei de salubritate RER scoteau vegetaţia uscată din perimetrul menţionat de primar, situat în pădurea din spatele Lacului Sărat.
Simionescu a mai adăugat că, în limita posibilităţilor, va încerca să mai uşureze drama şoferilor care merg pe drumul ce leagă cele două şosele, drum care, în fapt, aparţine comunei Chiscani şi unde nici municipiul, şi nici judeţul nu au cum interveni: "Am rugat, că nu pot să dau dispoziţie pe chestia asta, să punem măcar nişte criblură ce rezultă din decaparea străzilor din Brăila, de la şoseaua Buzăului încoace. Încercăm să rezolvăm cât de cât. Municipalitatea nu poate interveni pe un drum comunal şi nici CJ. E vorba de sume foarte mari de bani, pe care nu le putem da pe un bun care nu e al nostru. Ce putem face e doar o mică amenajare", a mai precizat primarul.

Deocamdată, mai puţine amenzi şi mai multă informare

În perioada 28 aprilie - 1 mai, echipaje mixte formate din comisari ai Gărzii de Mediu, jandarmi şi poliţişti vor patrula în zonele folosite în mod frecvent de brăileni pentru ieşiri la iarbă verde. "Intenţia noastră nu este neapărat să dăm amenzi, ci să informăm populaţia despre prevederile noii legislaţii referitoare la locurile de picnic. Asta nu înseamnă că nu vom aplica şi sancţiuni, în cazul în care sunt depistate abateri grave", ne-a declarat Daniela Agache, comisarul şef al Gărzii de Mediu Brăila. Aceasta ne-a mai spus că tuturor primăriilor din judeţ li s-a solicitat să prezinte o situaţie cu locaţiile unde intenţionează să amenajeze spaţii pentru picnic, în conformitate cu prevederile Legii 54 din 2012. "Până acum am primit răspuns doar de la primăriile a patru comune din judeţ, care au comunicat că nu au unde să amenajeze astfel de zone, deoarece nu au pe aria de competenţă nici păduri şi nici cursuri de apă. Primăria Brăila, Primăria Chiscani sau primăriile altor localităţi riverane Dunării, unde există locaţii frecventate în mod tradiţional de populaţie, încă nu au trimis niciun răspuns", ne-a informat comisarul şef Agache.
După cum v-am mai informat, Legea 54 din 2012, denumită şi Legea Picnicului, vine cu reglementări menite să schimbe complet concepţia românilor referitoare la ieşirile în natură. Astfel, picnicul nu se mai poate desfăşura decât în locuri special amenajate şi delimitate. Cei care, printre altele, nu păstrează curăţenia în aceste spaţii, care îşi parchează maşinile aici, care nu păstrează liniştea sau îşi spală obiectele personale în cursurile de apă din apropiere sunt pasibili de sancţiuni contravenţionale cuprinse între 200 şi 5.000 lei. Cei care aprind focul în alte locuri decât cele special amenajate pentru picnic pot încasa amenzi cuprinse între 2.000 şi 5.000 lei. În fine, cei care desfăşoară activităţi de picnic în afara zonelor amenajate pentru astfel de activităţi pot fi amendaţi cu 1.000 până la 3.000 lei. Constatarea contravenţiilor se face de către reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, autorităţile administraţiei publice locale, de către ofiţerii şi agenţii de poliţie, agenţii din cadrul Jandarmeriei, precum şi de către agenţii Poliţiei Locale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro