Mergi la conţinutul principal
Administrația Dragomir

Zona Liberă Brăila, profit în creștere

• membrii Consiliului Local Municipal Brăila au aprobat recent un raport privind evaluarea performanței Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Brăila pentru anul 2024 • AZL Brăila a înregistrat un profit în cuantum de 1.827.949 lei față de 1.610.231 lei realizat în anul 2023, deci o creștere a acestuia cu 13,52% • scenariul a fost unul pozitiv și în 2023 față de 2022 (actualul Consiliu de Administrație și-a început activitatea în decembrie 2022) • Comisia de evaluare a ajuns la concluzia că indicatorii de performanță aprobați de CLM Brăila pentru Zona Liberă au fost îndepliniți cu succes anul trecut

 

Regia Autonomă Administrația Zonei Libere (RA AZL) Brăila continuă pe o linie ascendentă în ceea ce privește profitul obținut. Asta reiese dintr-o informare legată de evaluarea performanței acestei entități pe anul trecut, document aflat pe ordinea de zi a celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila. În urma unei analize efectuate de o Comisie de evaluare a performanței RA AZL în 2024, s-a înregistrat un profit mai mare față de situația din 2023. Mai precis 1.827.949 lei față de 1.610.231 lei cât s-a obținut în anul 2023, deci o creștere cu 13,52%. Precizăm că actualul Consiliu de Administrație (CA) la Zona Liberă și-a început mandatul în decembrie 2022 și situația financiară a fost într-o tendință ascendentă de atunci. Interesant este că și în 2023 s-a înregistrat un profit mai mare decât în anul precedent, atunci fiind vorba despre 1.619.231 lei față de 1.320.271 lei în 2022 (o creștere de 22%). De altfel, mai multe detalii despre situația de atunci puteți găsi în articolul ”Zona Liberă Brăila, profit în creștere”, publicat de cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la 30 iulie 2024.

Revenind, AZL Brăila este administrată de un Consiliu de Administrație format din cinci membri, mandatul acestora fiind de patru ani. După cum se specifică în informarea primită de consilierii municipali, evaluarea activității se face anual. Astfel, comisia pentru evaluarea performanței din 2024 și-a desfășurat activitatea în perioada 12-15 mai 2025, analizând documentele transmise de AZL Brăila. Mai exact, unul privind activitatea RA AZL Brăila pentru anul 2024; unul privind activitatea CA al AZL pe anul trecut și un altul al auditorului statutar privind auditarea situațiilor financiare ale AZL pe 2024. În urma acestei analize rezultatele au fost unele destul de bune.

”Din analiza efectuată rezultă că au fost respectate obligațiile aferente execuției contractelor de mandat, cât și ale componentei de management pentru activitatea desfășurată în anul 2024”, este concluzia formulată de Comisia de evaluare, compusă din Marius Termegan, director executiv în cadrul Direcției Tehnice a primăriei (președinte) și membrii: Angelica Bratu, director executiv, Direcția Juridic Contencios APL, respectiv Vasilica Dicianu, șef serviciu CP, Direcția Finanțelor Publice Locale. Secretarul Comisiei a fost Mirela Prichici, inspector Serviciul UMMSCUP – Direcția Tehnică.

 

Ce profit și ce cheltuieli a avut AZL Brăila anul trecut

În ceea ce privește evoluția economico-financiară a RA AZL Brăila comparativ cu anul 2023, potrivit raportului comisiei de evaluare, așa cum am punctat, AZL Brăila a înregistrat un profit cu 217.718 lei mai mare în 2024 față de anul precedent.

Concret, potrivit datelor prezentate în informarea amintită, la 31 decembrie 2024 AZL Brăila a înregistrat venituri din servicii prestate de 6.801.863 lei față de 5.939.076 lei cât avea la finalul lui 2023, mai puține venituri din exploatare (154.915 lei față de 176.832 lei anul trecut) și situații similare la alte categorii: 58.462 lei în 2024 față de 58.741 în 2023 pentru materii prime și materiale consumabile. A cheltuit totuși o idee mai mult cu personalul: 2.626.069 lei în 2024 față de 2.424.013 lei în 2023 și a avut mai multe cheltuieli de exploatare: 614.605 lei față de 464.682 lei în 2023. Totuși a avut cheltuieli mai mici pentru energie și apă: 157.946 lei în 2024 față de 202.030 lei în 2023, la fel și cu materiale și obiecte de inventar – 21.597 lei în 2024 față de 26.500 lei cât fusese cu un an înainte. Totodată, a înregistrat cheltuieli semnificativ mai mari cu servicii prestate de terți: 1.261.069 lei anul trecut față de 862.399 lei cât fusese în 2023. De asemenea, a înregistrat o amortizare de 369.497 lei față de 384.149 lei cât fusese în 2023.

Cât despre profit/pierdere din exploatare situația se prezintă în felul următor: 1.847.431 lei în 2024 vs. 1.650.136 lei în 2023. Veniturile financiare nete s-au ridicat la 346.157 lei anul trecut (281.835 lei în 2023), iar cheltuielile financiare nete 24.415 lei în 2024 (46.301 lei în 2023). Cât despre cheltuielile cu impozitul pe profit acestea au fost anul trecut de 341.224 lei, iar în 2023 de 275.438 lei.

În ceea ce privește situația poziției financiare, totalul activelor imobilizate se ridică la 22.352.124 lei în 2024, în timp ce în 2023 discutam despre 20.888.989 lei. Totalul activelor circulate: 6.767.298 lei în 2024 (7.380.104 lei în 2023). Datoriile curente se ridică la 566.744 lei în 2024 (mai puțin cu 8.000 lei față de 2023). Activele nete au însemnat 12.696.379 lei în 2024, în timp ce în 2023, 11.737.802 lei. Astfel, total capitaluri, potrivit datelor transmise de RA AZL Brăila, a fost de 12.696.379 lei anul trecut (cu 958.577 lei mai mult față de 2023).

Pe lângă analiza comisiei de evaluare, după cum se mai precizează în raportul amintit, conform prevederilor legale, RA Administrația Zonei Libere Brăila a organizat și derulat o procedură de achiziție a unui auditor statutar pentru auditarea situațiilor financiare anuale. Câștigătoare a fost oferta primită de la Ionașcu Maria – Birou expert contabil. Iar în urma analizei efectuate, expertul a ajuns la concluzia că veniturile totale la 31 decembrie 2024 s-au realizat în procent de 104,32% față de prevederile Bugetului de Venituri și Cheltuieli, reprezentând 7.302.934 lei. De asemenea, că veniturile din exploatare s-au realizat în procent de 103,36% reprezentând 6.956.777 lei, iar cele din activitatea financiară au fost îndeplinite în procent de 128,27%, în valoare de 346.157 lei. Cheltuielile totale înregistrate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024 sunt în valoare de 5.133.761 lei, ceea ce reprezintă 88,10% față de cele planificate.

Precizăm că Bugetul de Venituri și Cheltuieli al RA AZL Brăila pentru anul 2024 a fost aprobat printr-o hotărâre a CLM Brăila în 12 martie 2024 și a fost rectificat ulterior în 21 octombrie 2024.

 

Cine conduce RA Administrația Zonei Libere și cu ce se ocupă

În conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Municipiul Brăila îndeplinește funcția de autoritate publică tutelară pentru Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Brăila. Această entitate este o persoană juridică română, cu sediul social în Municipiul Brăila, strada Anghel Saligny, nr. 24. Așa cum se știe, a fost înființată printr-o hotărâre de Guvern din 22 iunie 1994 și de atunci funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare, RA AZL Brăila are ca obiect principal de activitate administrarea suprafețelor date în administrare și declarate zonă liberă, organizarea și realizarea întregii game de acte și fapte de comerț pe care este abilitată să le desfășoare. Administrează o suprafață de 114,41 ha, situată în intravilanul Municipiului Brăila compusă dintr-un număr de patru perimetre, amplasate atât în zona centrală a orașului, cât și în zonele industriale.

Din Consiliul de Administrație al AZL fac parte cinci administratori neexecutivi: Eugen Daniel Iacomi (președinte), Mariana Adam (reprezentantul Ministerului Finanțelor), Ciprian Mircea Seciu, Iulian Beliciu și Ionel Marius Ivanciu. Conducerea executivă înseamnă: Ionel Duma, director general și Viorica Băjenică, director economic. După cum se specifică în cadrul raportului, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024 CA-ul RA AZL Brăila s-a întrunit în 12 ședințe ordinare și 11 ședințe extraordinare.

Cât despre ce are de făcut AZL Brăila, potrivit indicatorilor de performanță aprobați printr-o hotărâre de CLM Brăila din februarie 2023 (anexată la contractele de mandat ale membrilor CA ai AZL Brăila în mandatul 2022-2026), se prevăd următoarele: indicatori financiari (realizarea veniturilor totale planificate, realizarea rezultatului brut planificat, reducerea creanțelor restante față de valorile planificate, reducerea arieratelor); indicatori nefinanciari (suprafața de teren aparținând domeniului public al CLM, administrată de AZL concesionată/închiriată, satisfacția clienților, încadrarea numărului mediu de personal în planul aprobat) și indicatori orientați către guvernanța corporativă (raportarea la timp a indicatorilor de performanță, respectarea termenelor de postare pe pagina proprie de internet a regiei a documentelor și informațiilor prevăzute de lege, raportarea performanței administratorilor).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro