«Electrica» vrea să concedieze peste 800 de angajaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Electrica» vrea să concedieze peste 800 de angajaţi

 

Furnizorul şi distribuitorul de electricitate "Electrica" SA are în plan reducerea numărului de angajaţi din filiale cu 7,3%, adică aproximativ 800 de persoane, pentru creşterea productivităţii. "Printr-un proces firesc de creştere a productivităţii muncii, bazat pe reducerea naturală a personalului, a reorganizării activităţii şi/sau a restructurării, numărul de personal din filiale se va reduce cu 7,33%, ceea ce va duce la o scădere a cheltuielilor cu salariile şi alte beneficii ale angajaţilor", se arată într-un comunicat al "Electrica" SA.
Despre acest proiect, conducerea structurii locale a companiei a explicat că, deocamdată, propunerea este doar la stadiu de proiect, decizia finală aparţinând consiliilor de administraţie şi adunărilor generale ale filialelor grupului. "Este un memorandum care va fi supus dezbaterii în consiliile de administraţie şi adunările generale ale acţionarilor celor 3 filiale Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord. Din informaţiile pe care le avem şi noi, înscrierea pe listele de concedieri ar urma să se facă pe bază de voluntariat, dar, repet, doar dacă toate structurile decizionale ale grupului vor fi de acord cu eventualele concedieri. De asemenea, va fi nevoie şi de un acord al conducerii structurilor locale pentru a nu rămâne descoperite anumite sectoare prin plecările voluntare. În funcţie de vechimea în companie a celor care se vor înscrie pe listă sau de cât mai au până la ieşirea la pensie, li se vor acorda salarii compensatorii. Conducerea companiei speră că prin această modalitate va atinge target-ul stabilit cu acel 7,3% despre care se face vorbire", ne-a declarat Dinu Lungu, directorul Electrica - Furnizare Brăila.
La nivel naţional, Electrica estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 5,662 miliarde lei şi un profit net de 460,7 milioane lei, în creştere faţă de 2014, când cifra de afaceri a fost de 5,044 miliarde lei şi profitul net de 401,4 milioane lei.
"În anul 2014 rezultatul financiar al Electrica SA s-a îmbunătăţit într-un mod consistent comparativ cu anul precedent, fiind influenţat în special de un rezultat pozitiv excepţional al segmentului de furnizare şi o îmbunătăţire a rentabilităţii segmentului de distribuţie, dar şi a măsurilor de restructurare şi reorganizare a segmentului de servicii energetice", spun reprezentanţii companiei.
"Electrica" are o arie de cuprindere naţională, cu organizare în trei zone, pentru distribuţia şi furnizarea energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi la nivel naţional pentru întreţinere şi servicii energetice. Compania deserveşte aproximativ 3,5 milioane de clienţi. Acţionarul principal este statul, prin Ministerul Energiei (48,78%), urmat de BERD, cu 8,66%.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro