«Francezi şi români în timpul Primului Război Mondial» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Francezi şi români în timpul Primului Război Mondial»

Pot fi vizionate imagini din arhivele române şi franceze ce descriu în ordine cronologică relaţiile celor două ţări, în plan politic şi militar, pe durata Primului Război Mondial. Au prezentat exponatele Ion Volcu, şef serviciu Colecţii Speciale din cadrul instituţiei gazdă şi Giani Oltianu, şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Brăila. Expoziţia este deschisă până pe 17 decembrie.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" în parteneriat cu Ambasada Franţei la Bucureşti şi cu Arhivele Naţionale ale României.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro