«Lada de zestre». Spectacol fotografic inedit la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Lada de zestre». Spectacol fotografic inedit la Brăila

Iubitorii de frumos din Brăila sunt invitaţi să participe, pe 2 octombrie, la expoziţia de artă contemporană, tradiţii şi obiceiuri - "Lada de Zestre" -, ce va avea loc în clădirea expoziţională de pe strada Ana Aslan, nr. 27-29. În cadrul evenimentului, printre altele, cei interesaţi pot admira 32 de fotografii realizate de 15 fotografi din Brăila, Galaţi, Bucureşti şi Timişoara. Toate lucrările surprind momente din viaţa satului brăilean, peisaje, episoade din serbările satului, detalii portretistice, instantanee sau interioare de locuinţe tradiţionale, teme abordate într-un stil modern şi novator. Astfel, Bogdan Tache ne propune câteva peisaje brăilene atât de armonioase, încât gândul depăşeşte arta fotografică şi te duce mai departe, la pictură. Daniel Kiţu, Maria Bondoc, Iuliana Dediu, Cornel Gingăraşu reuşesc să imortalizeze portrete foarte expresive, care spun câte o poveste. Trebuie subliniat că fiecare dintre aceste fotografii conţine cel puţin un detaliu ce ne duce cu gândul la rădăcini, la tradiţie, în ciuda faptului că abordarea fotografică este una modernă. Un alt detaliu extrem de captivant este faptul că
Sorin Vidis propune un foto-documentar dedicat sportului nostru naţional - oină, sport ce îşi are originea strâns legată de judeţul Brăila. Mai exact, Radu S. Corbu, maestrul de gimnastică al liceului N. Bălcescu, (15 noiembrie 1864 - 15 martie 1941) pionier, practicant şi teoretician al jocului de oină, a redactat şi condus comisia care a pus bazele primului regulament oficial de oină, în anul 1898. Prima competiţie naţională s-a desfăşurat în 10 mai 1899, la Bucureşti, cu participarea a 18 echipe, iar câştigătoarea primului trofeu a fost echipa Liceului "N. Bălcescu" din Brăila.

Nicu Mircea, fotoreporterul cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei", prezent pe simeze

Gălăţeanul Laurenţiu Iordache ne propune genul fotografiei comerciale cu inspiraţie tradiţională. Acesta a participat alături de alţi fotografi brăileni la şezătoarea culturală prilejuită de zilele comunei Mircea Vodă, unde a surprins secvenţe din serbările tradiţionale. Viorel Neagu ne aduce un peisaj dunărean, iar Nicu Mircea, fotoreporterul cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei", ne relevă câteva instantanee. Liviu Dediu prezintă un interior de casă tradiţională, Ion Aurel un crâmpei de horă, iar Gabriel Stoica ne răscoleşte amintirile cu câteva fotografii dinainte de 1989, de la ţară, locul în care fiecare dintre noi trăia sentimentul libertăţii. Alexandru Paraschiv ne surprinde cu fotografia abstractă. Îndeletnicirile sătenilor brăileni au fost surprinse de fotograful timişorean Sorin Onişor, care a poposit câteva zile în oraşul nostru, la invitaţia organizatorilor expoziţiei.
Participarea la această expoziţie a fost una deschisă. Aşa se face că printre artiştii menţionaţi se numără şi un debutant: Florin Manolescu Demetriade.
Pentru selectarea fotografiilor expuse a fost lansat un apel de participare în presa scrisă şi audio-video, dar şi prin afişarea acestuia la sediul instituţiilor de cultură brăilene. Au fost propuse peste 200 de fotografii, iar selecţia finală a fost realizată de către membrii echipei de proiect împreună cu reprezentanţi ai Asociaţiei "Brăila - Capitală Europeană a Culturii 2021".
"Sperăm ca această expoziţie să aibă pe lângă valoare artistică, şi una documentară, devenind astfel o punte în timp, o legătură între tradiţie şi modernism, aceste fotografii dorindu-se a fi documente pentru viitor. Aşa cum un om se uită plin de aspiraţie către viitor, dorim ca această expoziţie să fie mesajul nostru pozitiv pentru generaţiile viitoare", a declarat Athena Bondoc, preşedintele Asociaţiei "Cooltura".
Proiectul "Lada de Zestre" este implementat de Asociaţia "Cooltura" şi finanţat de Consiliul Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro