«Nikarom»: «Mizăm pe o producţie mică, dar cu profit» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Nikarom»: «Mizăm pe o producţie mică, dar cu profit»

Reprezentanţii companiei care a preluat anul trecut de la "Mechel" cele cinci combinate metalurgice româneşti, inclusiv SC "Laminorul" SA Brăila, şi-au prezentat recent viziunea asupra viitorului acestor unităţi. Potrivit presei centrale, "Invest Nikarom" spune că vrea să le reinventeze ca uzine mici şi profitabile.
Olga Chumakova, reprezentanta "Nikarom", a declarat zilele acestea că trei dintre companiile din grup se apropie de punctul de echilibru în care unităţile intră pe profit, după 6 ani consecutivi pe pierdere.
Olga Chumakova a fost reprezentanta "Mechel" în România şi omul-cheie din spatele preluării combinatelor de către "Invest Nikarom", firmă controlată de părinţii acesteia, Victor Chumakov şi Svetlana Chumakova.
În ceea ce priveşte strict uzina "Laminorul" Brăila, Olga Chumakova a spus că unitatea va funcţiona trei luni în regim de probe, în timp ce uzina Oţelul Roşu rămâne închisă.

De la valoarea de 52 de euro, la producţie

De precizat că "Laminorul" a fost repornit la începutul acestei luni pentru a da curs unor comenzi de profile necesare şantierelor navale, dar şi industriei construcţiilor, profile pe care doar unitatea de la Brăila le execută la noi în ţară.
De asemenea, compania a precizat că, în funcţie de rezultatele obţinute după prima etapă de producţie, va decide strategia pentru perioada care urmează.
Reamintim că "Invest Nikarom" a preluat mai multe combinate metalurgice cu 4.000 de salariaţi de la grupul rus "Mechel". Preţul tranzacţiei a fost mai mult decât simbolic: 52 de euro.
SC "Laminorul" SA Brăila şi-a încetat activitatea de producţie din decembrie 2012, context în care salariaţii au fost concediaţi, fiind păstraţi doar 20 pentru activităţi de pază şi administraţie. La finele lunii martie 2013, uzina a obţinut prin hotărâre judecătorească intrarea în insolvenţă. Din grupul "Invest Nikarom" SRL mai fac parte şi combinatele "Mechel Câmpia Turzii", "Ductil Steel Oţelu Roşu", "Ductil Steel Buzău" şi "Mechel Târgovişte".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro