«Nu am «colaborat» cu Securitatea ci dimpotrivă, am fost urmărit, hărţuit, anchetat şi interogat» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Nu am «colaborat» cu Securitatea ci dimpotrivă, am fost urmărit, hărţuit, anchetat şi interogat»

Ieri, am primit pe adresa redacţiei un comunicat de presă din partea lui Marian Munteanu, membru fondator „Alianţa Noastră", una dintre propunerile Partidului Naţional Liberal pentru candidatura la primăria capitalei. Sprijinul acordat de PNL lui Munteanu a încetat brusc, în urma mai multor articole de presă negative şi poziţii ofensive, inclusiv din partea unor membri importanţi ai partidului. Marian Munteanu s-a retras din cursă, însă, zilele trecute, un adevărat linşaj mediatic s-a pornit din nou asupra lui. Ca urmare, el a trimis mai multor redacţii un comunicat de presă, pe care îl redăm integral.

COMUNICAT

În legătură cu articolul apărut în presă, în care sunt acuzat că aş fi colaborat cu Securitatea, aduc la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

1. Nu am "colaborat" cu Securitatea ci dimpotrivă. în perioada 1984 - 1989 am fost urmărit, hărţuit, anchetat şi interogat în numeroase rânduri. în pofida ameninţărilor şi presiunilor, nu am semnat nici un angajament. "Documentul" vehiculat vreme de 26 de ani prin diferite publicaţii nu este semnat de mine, lucru care poate fi probat şi confirmat de instituţiile abilitate.

2. în cursul anchetelor şi interogatoriilor la care am fost supus de către organele de urmărire şi de poliţie politică ale statului comunist, am dat sute de pagini de declaraţii, semnate şi asumate ca atare. în aceste declaraţii nu am incriminat pe nimeni ci, dimpotrivă, am căutat modalităţi prin care să nu pun în pericol persoanele din anturajul meu (colegi, profesori, prieteni ai lui Petre Țuţea etc). Reamintesc celor mai tineri că în acea perioadă orice acţiuni care ar fi putut fi interpretate ca ostile regimului comunist erau pasibile de pedepse cu ani grei de închisoare.

3. Din anul 2004 am solicitat instituţiei abilitate, respectiv CNSAS, să se pronunţe cu privire la activitatea mea anticomunistă din perioada mai sus menţionată şi să clarifice acest aspect pentru a putea arăta opiniei publice adevărul. Din motive pe care nu le cunosc, nu am primit încă nici un răspuns. Am însă speranţa că CNSAS va analiza documentele ce mă privesc, atât din dosarul meu cât şi din dosarele conexe, şi sunt convins că va da verdictul corect, potrivit legii, şi anume că nu am colaborat cu Securitatea ci, dimpotrivă, am avut de suferit de pe urma Securităţii.

4. Restul aspectelor privind atacurile orientate cu vădită rea credinţă împotriva mea, vor fi soluţionate de către instanţele competente.

5. Cu privire la momentul ales de ziarul respectiv pentru lansarea acestui nou atac, consider că el este legat de activitatea depusă de mine, de organizare şi dezvoltare a Alianţei Noastre. îi înştiinţez pe această cale pe toţi cei interesaţi că această activitate va continua, indiferent de campaniile de denigrare şi dezinformare care sunt sau vor mai fi lansate în continuare.

Cred că proiectul Alianţei este unul de viitor, util României şi cetăţenilor săi. Cei care îşi imaginează că prin asemenea atacuri mă pot opri, se înşală.

Voi face în continuare toate eforturile pentru a întări şi sprijini Alianţa Noastră.

Doamne, ajută!

Marian Munteanu
membru fondator, Alianţa Noastră

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro