«Urzeala tronurilor» - avanpremieră în scopuri caritabile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Urzeala tronurilor» - avanpremieră în scopuri caritabile

Fanii acestui serial fantasy vor avea posibilitatea de a urmări acest prim episod cu mai mult de două săptămâni înainte de premiera oficială în Statele Unite, pe postul HBO, pe 6 aprilie, informează contactmusic.com. În România, HBO va difuza primul episod al seriei a patra la câteva ore de la premiera mondială, pe 7 aprilie.
Directorii postului HBO au decis să scoată la vânzare 7.000 de bilete pentru premiera de la Barclays Center, iar toate încasările vor fi donate unor organizaţii de caritate.
Evenimentul va include şi o expoziţie cu diverse costume şi obiecte de recuzită folosite în timpul filmărilor de la "Urzeala tronurilor", inclusiv celebrul Tron de fier.
Inspirat din seria de romane "Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul original HBO "Urzeala tronurilor" are o acţiune centrată vag în secolul al XV-lea, într-un regat fictiv numit Westeros. Magicul, epicul şi fantasticul vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor".
Serialul "Game Of Thrones" a fost recompensat cu numeroase premii internaţionale, inclusiv un Glob de Aur şi un premiu Emmy, câştigate de Peter Dinklage la categoria cel mai bun actor în rol secundar.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro